Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

VIDEO şi GALERIE FOTO : Secția Neonatologie a Spitalului Județean are cinci noi echipamente performante mulțumită Organizației Salvați Copiii


Organizația Salvați Copiii a donat cinci echipamente medicale performante secției de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon”, cu o valoare de aproximativ 25 mii euro. Noile aparate, un ventilator, un monitor de funcții vitale, un pulsoximetru și două laringoscoape, vor ajuta copiii născuți prematur să supraviețuiască și să aibă șansa unui viitor mai bun. Aceeași secție a mai fost dotată de Salvați Copiii în 2014 cu un aparat modern de suport respirator. Reprezentantul Organizației, Elena David, a arătat că, alături de Spitalul din Focșani, Organizația va asigura anul acesta echipament medical pentru 29 de maternități.
    Doctorița Carmen Iacob (FOTO), șefa secției de Neonatologie din Spitalul Județean, a arătat că echipamentele medicale sunt vitale pentru munca medicilor. „Datorită acestei organizații, Salvați Copiii, avem șansa de a salva copiii pentru că am fost dotați cu aparatură performantă încă de anul trecut. Acum ne-au dotat cu foarte multe aparate și foarte utile, un ventilator, monitoare, un pulsoximetru, laringoscoape. Toate sunt pentru reanimarea nou născuților. O să încercăm să facem și noi un pic mai mult pentru că dacă avem aparatură putem să lucrăm mai bine, să obținem rezultate, să nu mai trimitem tot timpul la maternități mai mari. Mai ales că în prezent, pe lângă cei doi medici din spital, a mai venit un medic specialist, care abia a terminat rezidențiatul și care se implică foarte mult în tot ce înseamnă reanimare și îngrijirea nou născuților. Mulțumim foarte mult organizației Salvați Copiii. Deocamdată sunt singurii care au avut grijă de noi și sperăm că vom colabora în continuare în același stil”, a spus doctorul Carmen Iacob, șefa secției de Neonatologie din Spitalul Județean.
    Anul trecut, la Maternitatea Focșani s-au înregistrat 2149 de nașteri, dintre care peste 212 înainte de termen. Maternitatea din Focșani este una de nivel II, cu un număr de 40 de paturi. Majoritatea nașterilor din județ au loc în cadrul acestui spital și toți nou născuții prematuri din Vrancea sunt tratați și îngrijiți în secția Neonatologie Focșani. Statisticile arată că rata mortalității infantile din Vrancea a scăzut de peste trei ori în ultimii 26 de ani. Dacă în 1990 erau înregistrați 26,1 decedați cu vârsta mai mică de un an la 1000 născuți vii, în 2015 au fost înregistrați 7,8 cazuri de decedați cu vârsta mai mică de un an.

Campanie pentru reducerea mortalității infantile

    „Salvați Copiii” România este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile și protecția copilului în România din 1990, în acord cu prevederile Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Programele organizației sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenție deosebită către cei aflați în situații dificile – copiii din comunitățile dezavantajate, copiii victime ale violenței, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiați etc.
Salvați Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări. „Copiii născuți prematur au nevoie de toată grija și atenția noastră iar dotarea Spitalului Județean din Focșani este încă un pas pe care îl facem în demersul nostru de reducere a mortalității infantile. Vom continua lupta până când nu vor mai exista bebeluși care să își piardă viața din cauza echipamentelor medicale insuficiente din maternități”, a spus Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Organizației Salvați Copiii România.

    Dotarea secției de neonatologie a Spitalului din Focșani a fost posibilă și datorită campaniei WatchShop.ro, care a ales să ajute copiii născuți prematur printr-o donație generoasă. „Am citit un articol despre mortalitatea infantilă iar cifrele mi s-au părut destul de sumbre, așa că am hotărât să fac ceva în acest sens. Am început prin a dona 2% din impozit și după aceea am gândit, împreună cu echipa de la WatchShop.ro un mecanism prin care să facem mai mult. Am ales Salvați Copiii pentru că eram familiarizați cu proiectele organizației, văzuserăm campanii încheiate cu succes și mulți oameni fericiți în urma acestor acțiuni, astfel că am putut face o donație care să ne mulțumească sufletește și să aducă sănătate unor copii care nu au început cu dreptul drumul prin viață„, a spus Livia Pupăză, marketing manager la watchshop.ro.
Cei care doresc să susțină demersul Salvați copiii de reducere a mortalității infantile în România o pot face cu un sms lunar la 8844 cu textul „salvez”, în valoare de 2 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?