Ediția: Duminică 8 Iunie 2025 Nr. 6894

Câini de rasă donați unor stâne pentru protecție împotriva lupilor


Două perechi de căței din rasa Ciobănesc Carpatin au fost donate, în cadrul unui proiect european, proprietarilor unor stâne din Harghita, unde s-au înregistrat pagube produse de lupi, folosirea câinilor de pază din rase autohtone fiind considerată cea mai eficientă metodă în prevenirea pagubelor produse de animalele sălbatice. Potrivit datelor furnizate luni de directorul APM Harghita, Domokos Laszlo, reprezentații proiectului Wolf Life, din cadrul instituției pe care o conduce, au început transferul puilor de câine din rasa Ciobănesc Carpatin, de la o canisă înființată special în acest scop, către stânele unde au fost înregistrate pagube produse de lupi și urși. Cele două perechi de căței, cu vârste cuprinse între 2 și 3 luni, au ajuns la proprietarii a două stâne din Harghita, iar alți doi câini au fost transferați în județul Mureș, urmând să fie antrenați în vederea integrării în sistemul de pază și protecție a stânelor.
Câinii vor fi în continuare monitorizați de responsabilii Wolf Life, care vor verifica starea de sănătate și tratamentul aplicat de către ciobani câinilor și vor efectua deparazitarea și vaccinările necesare. În viitor, puii acestor câini vor fi repartizați altor stâne. Specialiștii din cadrul proiectului sunt de părere că folosirea câinilor de pază din rasele autohtone reprezintă cea mai eficientă metodă pentru prevenirea pagubelor produse de animale sălbatice.
Aceștia susțin că, în ultima perioadă a crescut foarte mult numărul turmelor de oi datorită subvențiilor acordate de Uniunea Europeană, iar ciobanii țin la stână un număr mare de câini de pază, de calitate necorespunzătoare, care în loc să păzească turma și să prevină pagubele, fac și ei pagube și vânează în păduri. Pentru rezolvarea acestei probleme, în cadrul proiectului s-a înființat o canisă de ciobănești carpatini la Lepșa (Vrancea), aceștia fiind dresați și donați ciobanilor, pentru a îmbunătăți efectivul de câini de pază.

Proiectul WolfLife este derulat de agențiile de protecție a mediului din Harghita, Covasna și Vrancea, în parteneriat cu Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice și are ca scop implementarea celor mai bune practici pentru conservarea în mediul natural a speciei de lup, menținerea unei populații sănătoase și viabile de lupi în Munții Carpați, dar și promovarea unei bune coexistențe om-lup. Zona vizată de proiect este partea centrală și de sud a Carpaților Orientali, care cuprinde 18 situri Natura 2000 de pe arealul județelor Vrancea, Covasna, Harghita, Bacău, Neamț și Mureș.
Proiectul WolfLife are un buget de aproximativ 950.000 de euro, din care 75% sunt alocați de Comisia Europeană și 25% de Ministerul Mediului, a demarat în 2014 și se derulează pe o perioadă de patru ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?