Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Șah: „Trofeul Litoralului”, cu șahiști legitimați la CSM Focșani 2007


Turneul internațional de șah „Trofeul Litoralului” a concentrat, la Eforie Nord, pentru perioada 24 iunie – 7 iulie, un număr impresionant de șahiști de foarte bună valoare – 35 dintre aceștia având ELO peste 2000!
Între competitori – din România, Moldova, Germania, Ungaria – se află și campionii naționali de juniori la șah clasic Cătălin-Lucian Pătrașcu și Mălina Aciu, ambii legitimați la CSM Focșani 2007, ca și colegii lor de club Matei-Ionuț Acsinte și Cosmin Vasiliu.
După trei runde, Matei-Ionuț Acsinte avea 2,5 puncte, iar Cătălin-Lucian Pătrașcu și Cosmin Vasiliu acumulaseră câte două puncte.
Pentru Pătrașcu și Aciu, concursul este un foarte bun prilej de pregătire și de verificare pentru participarea la campionatele mondiale pentru care și-au obținut locurile în loturile României după ce au câștigat titlurile naționale. De altfel, toți cei patru valoroși șahiști, juniori, au frecvente participări la competiții internaționale sau naționale de tip open, în care în întâlnesc seniori și în fața cărora reușesc rezultate de prestigiu! Așa s-a întâmplat și la Festivalul Internațional de șah de la Iași, încheiat la 20 iunie, unde Matei-Ionuț Acsinte a acumulat 5,5 puncte, din 9 runde, cu un punct mai puțin decât ocupanții primelor cinci locuri, toți mari maeștri internaționali, din Ucraina, Rusia, Estonia, Franța, România. Cătălin-Lucian Pătrașcu a încheiat concursul cu 5 puncte, iar Mălina Aciu, prima dintre fetele de 14 ani, cu 4,5 puncte!
Tot pe Litoral, dar la Festivalul Internațion al de Șah „Cap Aurora- FISCA”, în STațiune Jupiter, concurează, la 14 ani, Anamaria Rață și Carmen-Teodora Dragomir, ambele legitimate la CSM Focșani 2007. După șase runde, ambele șahiste aveau câte patru puncte. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?