Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Un centru de examinare la Bac din Vrancea a fost DESFIINȚAT. Candidații au fost redirecționați


Reprezentanții Comisiei Județene de Bacalaureat au cerut aprobare de la Ministerul Educației pentru reorganizarea centrelor de examinare, și implicit a celor de evaluare din cadrul examenului maturității. Astfel, dacă inițial au fost nouă centre de examinare, acum vor fi doar 8. Președintele Comisiei de Bacalaureat, Ion Ionașcu, a declarat că nu va mai funcționa centrul de examinare de la Colegiul „Gh. Asachi”, candidații fiind redirecționați. În total, s-au înscris la examenul de Bacalaureat, sesiunea din vară 2016, 2.195 de absolvenți de liceu, din seria curentă ori anterioare.
Astfel, la Colegiul Național „Unirea” vor da examen elevii unității de învățământ, profile teoretic-real și uman, dar și colegii lor de la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu”, profil vocațional-uman. În total vor fi 270 de elevi, respectiv 204 de la Unirea și 66 de la Liceul de Artă.
Al doilea centru va funcționa la Colegiul Național „Al. I Cuza” din Focșani, unde vor da examen cei 252 de elevi din cadrul unității, profile teoretic-real și uman, și 8 elevi de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” Focșani, profil teoretic real. În total vor fi 260 candidați.
Un alt centru de examinare va fi funcțional la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, unde vor da Bac-ul cei 196 elevi din cadrul unității gazdă, profile teoretic-real, tehnologic-tehnic, dar și 128 de absolvenți ai Liceului Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu, profile teoretic-real, uman, tehnologic-servicii. În total vor 324 candidați. 
La Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Focșani vor susține examenul maturității 257 de absolvenți. Este vorba de 111 liceeni din cadrul unității, profile teoretic/real, tehnologic-tehnic, 74 de elevi de la Liceul cu Program Sportiv Focșani, profil vocațional-uman și educație fizică și sport. Vor mai susține examen aici 25 de absolvenți de la Liceul Tehnologic „G.G. Longinescu”, profile tehnologic-resurse naturale și protecția mediului. Vor fi în total 257 de candidați.
Un alt centru va funcționa la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, unde vor fi examinați 255 absolvenți, dintre care 160 din cadrul unității, profilele vocațional și teoretic/uman, 9 de la Liceul Tehnologic Odobești, profilele tehnologic/ resurse naturale și protecția mediului, servicii, 29 de la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești, profilele matematică-informatică și filologie și încă 57 de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Focșani.
La Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani va funcționa un alt  centru, unde vor fi examinați 261 de absolvenți de liceu. 202 dintre aceștia provin de la unitatea de învățământ gazdă, profile tehnologic/ servicii, iar 42 de la Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești, profile teoretic/ real, iar 17 de la Liceul tehnologic „Al.I Cuza” din Panciu, profil tehnologic-servicii. 
La Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani vor fi examinați 280 de absolvenți, dintre care 113 din cadrul unității, profile tehnologic, tehnic, resurse naturale și protecția mediului, iar 71 de la Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” Focșani, profile tehnologic și tehnic, și 96 de la Liceul „Simion Mehedinți” Vidra.
La Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud va funcționa cel de-al optulea centru de examinare, unde vor fi testate cunoștințele a 288 candidați. Vor da examen aici 207 de absolvenți ai unității gazdă, profile teoretic/ real și uman, dar și 81 absolvenți de la Colegiul Tehnic „Gh. Balș” Adjud, profile tehnologic/ resurse naturale și protecția mediului, tehnic și servicii.
Centrele de evaluare vor funcționa la Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” din Focșani și Liceul Tehnologic „G.G. Longinescu” Focșani. În primul centru vor fi corectate tezele a 1.139 absolvenți, ce provin din centrele de examinare de la Colegiul Național „Unirea” Focșani, Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Focșani și Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani. La cel de-al doilea centru vor ajunge lucrările a 1.056 absolvenți, care vor da examen la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani, Colegiul Economic „M. Kogălniceanu” Focșani, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani și Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Focșani.
Tabelul cu arondarea absolvenților la centrele de examinare AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?