Un tânăr de 29 de ani, din județul Prahova, este cercetat de polițiștii vrânceni pentru că a pus în circulație produse contrafăcute. El a fost identificat de jandarmi în timp ce încerca să vândă mai multe parfumuri ce purtau numele unor mărci cunoscute. Luat la întrebări, prahoveanul nu a putut să prezinte niciun document de proveniență. El nu a negat că parfumurile sunt contrafăcute.
Jandarmii i-au luat marfa, au întocmit actele necesare și le-au dat mai departe poliției, pentru a continua cercetările. „Jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi Mobil, aflați în misiune de patrulare pe raza municipiului Focșani, au observat un bărbat care oferea spre vânzare persoanelor aflate în trecere diferite produse cosmetice. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana se numește Grafian M., în vârstă de 29 ani, domiciliat în localitatea Dumbrava, județul Prahova, și oferea trecătorilor spre vânzare un număr de 9 (nouă) parfumuri inscripționate cu numele unor mărci consacrate (Giorgio Armani, Dolce Gabbana, Versace Eros Poure Femme, Calvin Klein, Poeme Lacome, Nina Ricci, Miss Dior Cherie). Jandarmii au solicitat documentele de proveniență pentru bunurile găsite asupra lui, acesta neputând prezenta niciun document, declarând că nu posedă astfel de documente și cunoștea faptul că bunurile sunt contrafăcute. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar tânărului în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală, fiind susceptibil de săvârșirea infracțiunii de «punere în circulație fără drept de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate», faptă prevăzută și sancționată de art. 90 lit. b, din Legea 84/ 1998 privind mărcile și indicațiile geografice”, a transmis plutonier adjutant șef Adrian Costescu de la Biroul de Presă al IJJ Vrancea.