Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Arest prelungit pentru bărbatul care a înfipt un cuțit în gâtul tatălui său


Bărbatul cercetat pentru tentativă la omor, după ce a înfipt un cuțit în gâtul tatălui său, rămâne în arest. Asta pentru că magistrații de la Tribunalul Vrancea i-au prelungit măsura preventivă cu încă 30 de zile. Decizia poate fi contestată. „Admite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. În baza art. 234 și urm. Cod procedură penală, dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Mocanu Neculai Costică cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor (…) pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 13.05.2016 până la data de 11.06.2016, inclusiv. (…). Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunțată în Camera de Consiliu, azi 27.04.2016”, se arată în decizia instanței.
    Fapta a fost comisă pe 13 martie. Alcoolul i-a luat mințile bărbatului din Movilița, care a fost la un pas să-și omoare tatăl de 81 ani. Cei doi s-au luat la ceartă, iar de aici și până la bătaie nu a mai fost decât un pas. Supărat nevoie mare, fiul a pus mâna pe un cuțit și și-a înțepat tatăl în zona gâtului. Bătrânul a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Focșani, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. „La data de 13 martie a.c., ora 20.25, polițiștii din Movilița au fost anunțați despre faptul că un bărbat de 46 ani, din localitate, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții în contradictoriu l-a lovit pe tatăl său, un bărbat de 81 ani, în zona gâtului, provocându-i plăgi ce au necesitat intervenție medicală de specialitate. În cauză a fost întocmit dosar penal și se fac cercetări sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor, bărbatul de 46 ani fiind reținut pe bază de ordonanță”, au transmis polițiștii la momentul comiterii faptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?