Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Fotbal: Absența lui Benzema de la EURO, ”o șansă” pentru România, declară Keșeru


A doua zi după anunțul neselecționării lui Karim Benzema în echipa Franței pentru EURO 2016, internaționalul român Claudiu Keșeru a recunoscut că aceasta este ”o șansă” pentru România, scrie cotidianul L’Equipe. ”Este clar că atunci când ai un atacant care realizează cel mai bun sezon al său, înaintea EURO, și nu-l vei înfrunta, este o șansă”, a declarat Keșeru, atacantul central al naționalei României, prima adversară a Franței la EURO, pe 10 iunie, pe Stade de France. ”Din punct de vedere sportiv, este o evidență că Benzema este unul dintre cei mai în formă atacanți din acest moment, nu există niciun dubiu în acest sens. El realizează cel mai bun sezon al său la Real Madrid”, a adăugat fostul jucător al unor echipe franceze, printre care Nantes și Bastia, care acum evoluează la Ludogoreț Razgrad, în Bulgaria. ”Chiar dacă el nu va fi acolo, există totuși și alți jucători care vor juca și o vor face bine. Mă gândesc mai ales la Olivier Giroud. Și la Antoine Griezman, al cărui meci l-am văzut miercuri seară”. Atacantul lui Atletico Madrid a reușit o dublă în fața Barcei, miercuri, în returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, aducând calificarea echipei sale în semifinalele celei mai importante competiții europene a cluburilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?