Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774

GALERIE FOTO : Investiţii realizate de Consiliul Judeţean prin Programul Operaţional Regional


Consiliul Județean Vrancea a finalizat în 2015 șase proiecte de investiții derulate prin Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013, se arată în raportul de activitate al președintelui Marian Oprișan. Este vorba despre „Modernizare și reabilitare DJ 204 E, DN24 – Mărășești – Panciu”, „Modernizare și reabilitare DJ 202R, Cotești – Poiana Cristei”, dar și modernizarea centrelor școlare pentru educație incluzivă „Elena Doamna” Focșani, Mihălceni și Măicănești. Numai aceste investiții au costat peste 65 de milioane de lei, la care se adaugă proiectul de „Achiziționare echipamente specifice pentru îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenție în situații de urgență, acordarea asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat, în Regiunea Sud-Est”.

    Consiliul Județean Vrancea a finalizat anul trecut proiectul de investiții „Reabilitarea drumului județean 204 E Mărășești-Haret-Panciu”. Finanțarea a fost asigurată prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 2-Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale, Domeniul major de intervenție 2.1- Reabilitare și modernizarea rețelei de drumuri județene, străzi urbane – inclusiv construcția/reabilitarea șoselelor de centură. Drumul are o lungime de aproximativ 19 kilometri, iar valoarea totală a proiectului este de aproximativ 43 milioane de lei. Conform documentației tehnice existente, lucrările pentru reabilitarea și modernizarea acestui sector de drum au constat în refacerea infrastructurii drumului prin așternerea unui strat de balast și a unui strat de piatră spartă; refacerea suprastructurii drumului prin așternerea a două straturi de beton asfaltic; lucrări de preluare a apelor pluviale prin realizarea de poduri, podețe, crearea de șanțuri și rigole betonate; lucrări pentru accesul locuitorilor în zonă prin crearea de trotuare pentru pietoni; lucrări de siguranță rutieră, constând în  semnalizarea pe orizontală și semnalizarea pe verticală pe tot traseul drumului respectiv; lucrări de modernizare la trecerile de nivel cu calea ferată, etc.
    Proiectul privind modernizarea drumului județean DJ 202R Cotești-Poiana Cristei, pe o lungime de 7 kilometri, a fost finalizat. Valoarea totală a proiectului este de 7,2 milioane lei. Åži acest proiect a fost finanțat din fondurile alocate în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2007-2013, AXA prioritară II – „Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale”.

Åžcolile pentru copii cu nevoi speciale au fost reabilitate și modernizate

    În atenția administrației județene s-au aflat și instituțiile în care învață copiii cu probleme speciale din județul Vrancea, centrele școlare pentru educație incluzivă „Elena Doamna” Focșani, Mihălceni și Măicănești fiind reabilitate și dotate cu tot ce trebuie pentru buna desfășurare a activității.
    Astfel, Consiliul Județean Vrancea a finalizat proiectul de modernizare a Centrului școlar pentru educație incluzivă „Elena Doamna” din Focșani. Proiectul a fost finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, și cofinanțat de la bugetul național și contribuția Consiliului Județean Vrancea, având o valoare totală de aproape 10 milioane de lei. Obiectivul principal al proiectului a fost îmbunătățirea infrastructurii educaționale, a structurilor de cazare și dotării Centrului pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna”, în vederea asigurării unui proces instructiv-educativ adaptat la cerințele specifice ale copiilor cu dizabilități auditive și logopedice și standardelor europene.
    Prin implementarea proiectului s-a asigurat îmbunătățirea condițiilor de studiu, cazare, petrecere a timpului liber pentru 299 de copii cu dizabilități de auz și vorbire și a condițiilor de predare pentru 87 de cadre didactice angajate în cadrul Centrului. Dotarea cu echipamente moderne IT, didactice și de pregătire profesională va crește calitatea serviciilor educaționale furnizate elevilor cu dizabilități logopedice. Mai mult, folosirea de metode inovatoare în educație, va stimula recuperarea copiilor înscriși în cadrul centrului, dezvoltarea cognitivă și comportamentală și va crea premisele integrării sociale și profesionale a acestora după finalizarea studiilor.
    Clădirea școlii, internatul școlar, sala de sport, atelierele de specialitate sunt spații în care, până la trecerea Centrului Åžcolar „Elena Doamna” în administrarea Consiliului Județean Vrancea, nu s-a făcut nicio intervenție. Proiectul „Modernizarea Centrului școlar pentru educație incluzivă Elena Doamna” face parte dintr-o inițiativă complexă a Consiliului Județean, prin care s-a urmărit soluționarea problemelor pe care le prezintă învățământul special în județul Vrancea, atât din perspectiva îmbunătățirii infrastructurii și a serviciilor educative, cât și din cea a limitării abandonului școlar și a respectării principiilor educației incluzive.

Dotări moderne la Centrul Åžcolar Măicănești

    Totodată, Consiliul Județean Vrancea a finalizat implementarea Proiectului „Consolidare, modernizarea și dotarea cu echipamente didactice a Centrului școlar Măicănești”. Proiectul a fost finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, și cofinanțat de la bugetul național și contribuția Consiliului Județean Vrancea, având o valoare totală de 2.535.187 lei. Obiectivul principal al proiectului a fost îmbunătățirea infrastructurii educaționale și dotarea Centrului pentru Educație Incluzivă Măicănești, în vederea asigurării unui proces instructiv-educativ adaptat cerințelor specifice ale copiilor cu deficiență mintală moderată, severă și profundă, și standardelor europene. Prin implementarea proiectului se asigură îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru 108 elevi, de nivel primar, gimnazial și profesional din județ și regiune, cu dizabilități mintale, și condițiilor de predare pentru 33 cadre didactice angajate în cadrul Centrului, prin modernizarea spațiilor de învățământ și a cantinei din incinta Centrului pentru Educație Incluzivă Măicănești. Dotarea cu echipamente moderne IT, didactice, de pregătire profesională și utilizarea soft-urilor educaționale în procesul instructiv-educativ va crește calitatea serviciilor educaționale furnizate elevilor cu dizabilități mintale. Mai mult, folosirea de metode inovatoare în educație va stimula recuperarea copiilor înscriși în cadrul centrului, dezvoltarea cognitivă și comportamentală și va crea premisele integrării sociale și profesionale a acestora după finalizarea studiilor.

ISU Vrancea a fost înzestrat cu 10 autospeciale de intervenție

    Consiliul Județean Vrancea a implementat și proiectul „Achiziționare echipamente specifice pentru îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenție în situații de urgență și a primului ajutor calificat, în regiunea Sud-Est”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013. În calitate de beneficiar direct al proiectului, ISU Vrancea a fost înzestrat cu 10 autospeciale de intervenție, în valoare totală de 6.822.454,58 lei. Este vorba despre 2 ambulanțe de prim ajutor calificat tip B, o ambulanță de tip C –  unitate mobilă de terapie intensivă, 3 autospeciale de capacitate mărită pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim ajutor calificat, 3 autospeciale de capacitate medie pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim ajutor calificat și o autospecială pentru descarcerare de capacitate grea și prim ajutor calificat.
De asemenea, Consiliul Județean Vrancea a achiziționat și dotat ISU cu 2 vehicule cu șenile de transport utilitar amfibiu, model ARGO 8×8, tipul 750 HDI, ce sunt folosite la intervențiile în zone greu accesibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?