Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Elevii vrânceni vor cutii cu opinii la fiecare liceu din județ


Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor (CNE) au cerut, în urmă cu câteva luni, modificarea Metodologiei de Organizare și Funcționare a Consiliului de Administrație din școli. Membrii CNE au efectuat un studiu, în urma căruia au ajuns la concluzia că peste 90% dintre unitățile de învățământ nu publică în locuri vizibile hotărârile și bugetul Consiliului de Administrație, încălcându-se astfel prevederile Metodologiei oficiale. Indignarea elevilor provine mai ales din faptul că Metodologia nu prevede și o sancțiune în cazul nerespectării acestei legi. 
Elevi din toată țara solicită dreptul la transparență decizională. Sub deviza „Elevul este principalul actor social”, tinerii își revendică acest drept decizional în interesul educației, dorind ca deciziile care îi vizează să fie luate în mod democratic. La nivelul județului Vrancea, Consiliul Județean al Elevilor (CJE) a luat atitudine privind această problemă. „Ideea vine din partea statutului elevilor, pentru care am lucrat alături de CNE la adunările generale. Problema apare în momentul implementării: ceea ce putem noi să facem este să cerem și să oferim, dar nu putem fi niciodată siguri că se și întâmplă. Aștept și i-am și asigurat mereu pe toți președinții de susținerea noastră, în orice situație, dar dacă ei nu ne comunică atunci când se întâmplă ceva în CJE- urile lor, noi nu avem de unde să știm. Acum 2 săptămâni am făcut statistica pentru CNE și ne-am asigurat că toate liceele care nu respectă regulamentul cu privire la reprezentantul elevilor în CA și la afișarea bugetului să fie trase la răspundere și să primească adresă de la ISJ. Iarăși, în situații de genul acesta, mi-e imposibil să verific care e situația peste tot, dacă nu mi se spune”, ne-a comunicat președinta CJE Vrancea, Ruxandra Dobre (FOTO).
De asemenea, CJE a mai adus în discuție încă două subiecte, pe care le-a prezentat la ISJ Vrancea. Au fost emise comunicate privind notele de la simulări și s-a discutat cu președinții pentru a face o așa numită cutie cu opinii. „Am făcut demersurile să implementăm cutia cu opinii, pe care au acceptat-o până acum 10 licee din județ. Sperăm să mai apară doritori și să aibă impactul dorit. Am fost în observare alături de ARACIP la inspecțiile din județ și încercăm să rezolvăm și situația cu decontul transportului și reducerea oferită de CFR, care ar trebui să fie de 50%. Avem comunicate și pe partea cu notele de la simulări, privind trecerea notelor în catalog. Cel puțin la Colegiul Național «Unirea», i-am semnalat directorului situațiile unde elevii s-au plâns de acest lucru”, a adăugat Ruxandra Dobre. Elevii susțin că profesorii nu au sub nicio formă dreptul să treacă în catalog notele de la simulări fără acordul expres al elevilor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?