Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Zeci de elevi din județul Galați și din Pitești, internați în spital după ce au băut lapte și au mâncat la școală


Un număr de 17 elevi din clasele I-IV, din comuna gălățeană Pechea, sunt internați la Spitalul de Copii din Galați cu toxiinfecție alimentară. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați a activat, sâmbătă, sistemul de alertă rapidă, după ce a identificat modificări organoleptice în laptele distribuit mai multor elevi de gimnaziu, dintr-o școală din comuna Pechea, care au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, a declarat reprezentantul DSP Galați, Valentin Boldea. Potrivit acestuia, activarea sistemului de alertă rapidă SRAF presupune schimbul urgent de informații între structurile angrenate în soluționarea unor situații de criză, cum este cea de la Pechea. „Din sistemul SRAF fac parte reprezentanți din DSP, Direcția Sanitar Veterinară, Inspectoratul pentru protecția consumatorului, Poliție, și alte structuri cu rol în rezolvarea unor situații de criză. SRAF este o cale de comunicare rapidă prin care aceste instituții, care fac anchete, pot comunica repede rezultatele. De fapt, se analizează rapid cauzele și se stabilesc măsurile care se impun”, a spus Boldea.
    Acesta a precizat că DSP Galați a decis și retragerea de la consum a întregului lot de lapte care a condus la îmbolnăvirea copiilor. Un număr de 17 elevi de la Școala nr.3 din Pechea, cu vârste între 11 și 14 ani, se află internați la Spitalul de Copii din Galați, cu toxiinfecție alimentară, după ce au consumat, vineri, la școală, lapte, distribuit prin programul laptele și cornul. „Cutiile cu lapte abia fuseseră aduse în școală, se află în termenul de garanție-expiră în august 2016—și au fost depozitate corespunzător în școală”, a declarat inspectorul școlar general Mioara Enache.
    Aceasta a precizat că din 200 de cutii de lapte aduse în școală s-au distribuit 44, iar câțiva elevi au deschis cutiile și au băut, imediat acuzând simptome de toxiinfecție alimentară, motiv pentru care au fost transportați la Spitalul de Copii din Galați cu ambulanțele. Laptele este îmbuteliat la Brașov și distribuit elevilor din Galați de o firmă locală. În județul Galați sunt aproximativ 450 de unități de învățământ, dintre care 270 în mediul urban.

Elevi ai aceleiași școli din Pitești, internați cu toxiinfecție alimentară

    Peste 20 de copii care prezentau simptome de toxiinfecție alimentară, toți elevi ai Școlii Generale Ion Luca Caragiale din Pitești, sunt internați duminică la Spitalul de Pediatrie Pitești și Spitalul Județean de Urgență, iar un pacient a fost transferat la București la solicitarea familiei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Pitești, medicul Adina Enescu, în 16 cazuri a fost confirmată prezența adenovirusului. „Până în prezent s-au prezentat 32 de copii (…) cu diverse simptomatologii. Dintre aceștia, 15 copii au rămas internați în cadrul Spitalului de Pediatrie, șase copii au fost transferați la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Pitești, un copil a plecat la cerere la București, trei au refuzat internarea, iar 16 din totalul acesta sunt identificați cu adenovirus. Toți copiii care s-au prezentat în cadrul compartimentului au fost investigați cu analize de laborator, de sânge și respectiv scaun”, a declarat medicul Adina Enescu.
    Pentru a putea face față numărului mare de pacienți, conducerea Spitalului de Pediatrie Pitești a luat o serie de măsuri de reorganizare a activității. „La nivelul unității noastre s-au aplicat măsuri de reorganizare în ceea ce privește paturile, pentru a asigura internarea copiilor care necesită supraveghere de lungă durată, precum și măsuri de reorganizare a personalului care va supraveghea acești copii”, a precizat Adina Eenescu.
    Prefectul Cristian Soare a anunțat că, potrivit primelor concluzii ale verificărilor efectuate în acest caz, este vorba despre un adenovirus care a provocat toxiinfecția alimentară. Simptomele au apărut după ce copiii, toți înscriși la after-school, au consumat alimente preparate la cantina unității de învățământ. Direcția de Sănătate Publică (DSP) și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au declanșat duminică o anchetă epidemiologică. Potrivit directorului DSP Argeș, medicul Sorina Honțaru, o echipă de epidemiologi s-a prezentat la Spitalul de Pediatrie Pitești, iar o altă echipă, din care fac parte și reprezentanți ai DSVSA, a ajuns la unitatea de învățământ, de unde recoltează probe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?