Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Locuri eligibile pentru tineri în Consiliul Local Gugești


Primarul PSD de la Gugești, Vasile Vatră, spune că la alegerile din iunie anul acesta va acorda două locuri eligibile de consilieri pentru tinerii care provin din rândul Tineretului Social Democrat (TSD). Decizia edilului vine tocmai pentru a-i responsabiliza pe tineri să aibă un cuvânt de spus, să aibă puterea de a-și concretiza o dorință pentru binele comunității. De asemenea, sâmbătă, începând cu ora 12.00 va avea loc în sala de festivități din cadrul Căminului Cultural  „N. Ciorăscu” din comuna Gugești, adunarea generală a organizației TSD Gugești în vederea reorganizării și stabilirii strategiei de acțiune pentru perioada 2016-2020. „Doresc ca această organizație de tineret să fie o nouă forță a PSD la nivel de județ și nu numai. Prin aceasta deschidem culuarul tinerilor, dar și responsabilitatea trebuie să le crească, să vină cu idei noi pentru viitor. În opinia mea ca președinte al organizației PSD Gugești le voi da două locuri eligibile în noul Consiliu Local ce va fi ales pe 5 iunie. Prin acest lucru vreau ca vocea lor să se audă concret în comunitatea noastră. Propunerile tinerilor trebuie să-și atingă scopul, să nu fie doar pe hârtie. Le dau posibilitatea să vină cu modificări la Strategia de Dezvoltare a Comunei, strategie ce va fi actualizată anul acesta. Zic eu că le acordăm o șansă reală tinerilor din localitate pentru viziunea și dorințele lor, pentru ceea ce își doresc să se întîmple la nivelul Gugeștiului”, a spus Vasile Vatră.
    Pe pagina de facebook a TSD Gugești se arată că tinerii între 16 și 35 ani sunt așteptați pentru a deveni membri în ORGANIZAÈšIA TSD GUGEȘTI – VRANCEA. „Aplică, susține-ți punctul de vedere și implică-te pentru dezvoltarea comunității în care trăiești și a societății din care cu toții facem parte. Dorim să devenim cea mai putenică organizație din Vrancea, care îți va oferi libertate de opinie și sprijin pentru a schimba în bine sistemul pe care toți îl condamnăm”, se arată pe pagina de facebook a TSD Gugești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?