Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

VIDEO : David Beckham a făcut pe bunul samaritean pe străzile din Londra


Catherine Maynard, o angajată a serviciului de ambulanță din Londra, a avut parte luni de o surpriză extraordinară: în timp ce trata un bărbat în vârstă care căzuse pe trotuar, David Beckham s-a oprit să le ofere băuturi calde, relatează AFP. „Așteptam alături de pacientul meu ambulanța care trebuia să îl transporte la spital” și „dintr-o dată am ridicat capul și am vazut pe cineva care semăna cu David Beckham trecând pe lângă noi. Ne-a salutat și a urcat în mașina sa”, a povestit ea pentru publicația amintită. „I-am spui celui de care aveam grijă: ‘Cred ca a fost David Beckham’. Zece minute mai târziu, el s-a întors cu cafea și ceai pentru mine și pentru pacientul meu”, a adăugat ea.
    Maynard avut posibilitatea să își facă și o fotografie cu binefăcătorul său, postată ulterior pe Twitter de către serviciul de ambulanță din Londra. Potrivit AFP, nu este pentru prima dată când fostul căpitan al echipei engleze joacă rolul bunului samaritean. În 2011, un automobilist a declarat pentru BBC că a fost ajutat de fostul star de la Manchester United când mașina sa avea pană.

Manechin pentru o campanie promoțională filmată la Lisabona

    David Beckham, fost jucător de fotbal la Real Madrid și Manchester United, a filmat pe străzile din centrul istoric din Lisabona o campanie promoțională de modă masculină, relatează EFE. Potrivit unui comunicat difuzat de firma „H&M”, reclama la noua linie vestimentară de primăvară îl prezintă pe Beckham înconjurat de zeci de bărbați și femei care îl imită în modul de a se îmbrăca în timp ce se plimbă prin zone tipice ale capitalei lusitane, precum Cais do Sodré, aproape de locul unde se varsă fluviul Tajo. „Mereu mă distrez când filmez campanii pentru H&M. Îmi înțeleg perfect stilul și simțul umorului”, a subliniat David Beckham, în declarații publicate de marca suedeză de îmbrăcăminte.
    Campania, care va fi lansată în cinematografe și la televiziune, îl arată pe fostul fotbalist cum iese din hotel și își dă seama că toată lumea — bărbați, femei, copii și chiar o bătrână — sunt îmbrăcați la fel ca el. Beckham, în vârstă de 40 de ani, a filmat în octombrie clipul publicitar prin care vrea să-și pună în valoare imaginea de simbol vestimentar pentru milioane de bărbați din întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?