Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Încep înscrierile la concursul de creație literară „Titel Constantinescu”


Scriitorii și toate persoanele talentate în ale scrisului se pot înscrie la cea de a IX-a ediție a Festivalului – concurs internațional de creație literară „Titel Constantinescu”, organizat de Editura „Rafet” și Asociația „Renașterea Râmniceană”. Acest Festival își propune să sprijine creatorii literari din România și din diaspora și cuprinde mai multe categorii de genuri literare la care concurenții pot lua parte, după cum urmează: poezie, proză scurtă, roman, eseu, teatru, critică și traducere.
    Primirea lucrărilor se face în perioada 5 februarie – 31 mai 2016, jurizarea și stabilirea câștigătorilor va avea loc în perioada 1 iunie – 1 august 2016, iar premierea și Gala laureaților va fi organizată în data de 3 septembrie, la Râmnicu Sărat. Potrivit organizatorilor, „creatorii literari pot participa la concurs la unul sau mai multe genuri literare, cu un singur volum care să nu depășească 120 de pagini scrise pe computer, cu litera de 12, format A5. Nu sunt acceptate volumele publicate. Volumele trimise pentru concurs nu se returnează”.
    Manuscrisele pregătite pentru publicare se trimit la sediul Editurii „Rafet” din Râmnicu Sărat, județul Buzău, strada Grădiștea, nr. 5, cod poștal 125300, pe CD, sau pe adresa de e-mail: editurarafet@gmail.com. Premiile care se vor acorda sunt următoarele: Marele premiul „Titel Constantinescu”; Premiul „Slam Râmnic”; Premiul „Victor Frunză”; Premiul „Mircea Micu”; Premiul „Florica Cristoforeanu”; Premiul „Octavian Moșescu”; premiul „Fănuș Neagu”. Câștigătorii tuturor acestor premii vor beneficia de publicarea volumelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?