Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

VIDEO și GALERIE FOTO : PANICĂ în satele Vrancei. Hoții SPARG LOCUINȚELE chiar dacă proprietarii sunt acasă


Infracționalitatea a atins cote alarmante în multe dintre satele Vrancei, după cum spun localnicii și reprezentanții autorităților locale. Se sparg și câte trei case într-o singură noapte, într-un singur sat, proprietarii dând nas în nas prin propriile locuințe cu infractorii. Principalele vizate sunt casele nelocuite, dar nu sunt ocolite nici cele în care stau persoane în vârstă sau singure. S-au spart și case locuite, hoții pândind proprietarii și acționând atunci când aceștia au plecat pentru scurt timp. Cu răngi și șurubelnițe, forțează geamurile caselor și dau atacul. Una dintre comunele în care s-au înregistrat multe spargeri este Gugești. Aici s-au spart trei case într-o noapte. Culmea, în toate cele trei cazuri proprietarii erau acasă. Primarul comunei Gugești, Vasile Vatră, spune că siguranța cetățeanului este zero în comuna sa. Edilul a vorbit și despre lipsa de reacție a polițiștilor, în contextul în care fiicei sale i s-a spart locuința, iar oamenii legii ar fi mers să facă cercetarea la fața locului după 4-5 zile. Probleme, spun oamenii, sunt și în comunele de pe raza Secției de Poliție Rurală Cotești, în comunele Popești, Urechești și Cotești. La Popești, casa soților Costea a fost spartă sâmbătă noapte, fiind răvășită toată. Oamenilor li s-a furat aurul, o tabletă, aparatul foto, parfumuri, sticle și băuturi. Ei erau plecați de acasă, dar în imobil se afla tatăl unuia dintre soții Costea. În plus, câinele era dezlegat, iar casa are sistem de supraveghere. Cu toate acestea, nu s-a văzut și nu s-a auzit nimic. Oamenii spun că nu se mai simt în siguranță în casele lor, stând cu ușile zăvorâte inclusiv ziua. Cu privire la situația prezentată de cetățeni, am solicitat un punct de vedere de la IPJ Vrancea, pe care încă îl mai așteptăm pentru a-l publica.

    Oamenii din satele Vrancei nu se mai simt în siguranță nici în propriile case. Asta pentru că hoții dau buzna peste ei în imobile. La Gugești, de curând, au fost sparte trei case într-o noapte. Culmea, niciunul dintre imobilele călcate de hoți nu era nelocuit, proprietarii fiind acasă.
Într-unul dintre cazuri, hoțul a și mâncat un pate în casa prădată, după care i-a furat proprietarei cele strânse pentru înmormântare: plapumă, cuverturi și ce mai avea prin locuință. Femeia nu a văzut și nu a auzit nimic, deși era acasă. „Mi s-a spart casa în noaptea de luni spre marți. Era în jur de 23.00 când am auzit cățelul, am văzut că latră înspre casă. Am ieșit, m-am uitat, dar nu am văzut nimic. Ei erau în casă atunci, da eu nu am văzut. Dimineață era totul vraiște. Cineva a intrat pe un geam la care aveam gratii, cred că le-a scos cu levierul și a făcut ravagii. Eu stau într-o anexă și el sau ei au intrat în casă. A plecat cu plapume, pilotă, cuverturi. Ce avem și eu acolo strâns pentru moarte. A și mâncat un pate în casă. Îmi este teamă, dar unde să mă duc? Locuiesc singură și este o singură persoană care vine și mă ajută la treabă de când mi-a murit soțul. În rest, eu nu primesc străini în curte. Nu știu cine ar fi putut fi. Cred că a venit prin spate și a intrat pe geam după ce a scos gratiile și geamul, pe care l-a rezemat de perete. L-a pus rezemat lângă perete. Poliția patrulează, dar degeaba. Nu mai zic nimic, bine că nu am pățit nimic. Stau cu lumina aprinsă în camera aia și zi, și noapte”, ne-a spus Roza Sera, din Gugești.

A dat nas în nas cu hoțul, în casă

    O altă casă călcată de hoți este cea a soților Sârbu, din aceeași localitate.  Amândoi erau acasă când un hoț le-a forțat un geam și le-a intrat în imobil. Proprietara s-a uitat la el, el la ea, după care bărbatul a luat-o la fugă și a dispărut în noapte. Femeia a crezut inițial că este soțul. 
„Au băgat un fier, daltă ceva, la geam și l-a deschis. A pus florile jos. Eram acasă și eu, și soția. Eu eram într-o cameră, că am niște probleme, și soția venise să mă întrebe cum mă simt. Apoi ea a ieșit de unde eram eu și s-a dus să se uite pe niște geamuri, care dau la stradă. Când s-a întors, nevastă-mea l-a văzut. Ea se uita la el, el la ea. Ea a întrebat «tu ești?». A crezut că m-am ridicat eu din pat. El când a văzut că l-a surprins, a fugit tot pe geamul ăsta. Până m-am îmbrăcat eu, el a plecat. Avea un fes în cap. Nu a luat nimic. Treaba asta nu a durat mai mult de un minut, un minut și jumătate. Nu l-a văzut la față, că era întuneric. Ea este speriată, nu mai stă fără lumină aprinsă. La vreo trei a fost în seara aia. Am înțeles că la o femeie a și mâncat în casă. Au mai fost și alte furturi, cu niște biciclete. Nu știu ce putem face în plus. Doar niște gratii din fier să punem. Este prea multă libertate. Nici poliția nu face față. Toți care stau pe stradă ar trebui luați la întrebări noaptea. I-am văzut patrulând pe cei de la poliție, dar degeaba”, ne-a spus și Săndel Sârbu. 

Siguranța cetățenilor: ZERO

    Primarul comunei Gugești, Vasile Vatră, spune că siguranța cetățenilor din comuna pe care o păstorește este zero. Edilul se adresează conducerii județului, poliției, dar și reprezentanților Prefecturii Vrancea să facă ceva pentru ca oamenilor din comuna sa să nu le mai fie frică în propriile case. Vasile Vatră susține că infracționalitatea nu a crescut de ieri de azi în comuna sa, ci de mai multă vreme. El este de părere că polițiștii ar trebui să mai desfășoare și alt tip de activități, nu doar pe linie de circulație rutieră.
Edilul afirmă că cetățenii din comuna sa sunt îngroziți. „S-au spart trei case într-o singură noapte. Și garaje s-au spart, iar numărul infracțiunilor de furt nu a crescut acum, ci de mai multă vreme. În Gugești, siguranța cetățeanului este 0. Chiar aș vrea să fac un apel la conducerea județului, la domnul președinte Marian Oprișan, la conducerea Poliției, la reprezentanții Prefecturii să ia măsuri urgente pentru ca locuitorii comunei Gugești să se simtă în siguranță în casele lor. De când s-a schimbat șeful de secție, nu mai este cum a fost. Spre exemplu, i s-a spart casa fiicei mele și poliția de la Secție a venit la cercetare după 4-5 zile. A fost doar șeful de post inițial. Oamenilor le este frică în case și de aceea atrag atenția lucrătorilor de la Secția de Poliție să se implice și să-și îndeplinească sarcinile de serviciu. Să facă în așa fel încât oamenii să se simtă în siguranță. Vin cetățenii și îmi spun că le este frică în case. Poliția nu trebuie să facă doar circulație. Eu unul nu văd activitate din partea dumnealor, iar cetățenii sunt îngroziți. S-au spart și garaje și vin oamenii și îmi spun că le este frică să-și mai lase copiii singuri în casă, de teamă să nu intre hoțul peste ei și să-i sperie. Vreau o implicare totală din partea poliției. O altă problemă este aceea că la postul de poliție schema nu este completă. Ar trebui să fie cinci lucrători și sunt doar trei. Șeful de post, o femeie și un alt lucrător, care are ceva probleme de sănătate. Să se ia în calcul și acest lucru și să se găsească soluții”, a spus primarul Vatră.

Sunt sau nu eficiente Secțiile de Poliție?

    Vasile Vatră a adăugat că va discuta cu ai lui colegi din comunele din zona de sud, să se discute în ședințele de consiliu local și problema eficienței secțiilor de poliție. În Gugești este atât post de poliție, cât și secție, ceea ce înseamnă că numărul polițiștilor care se perindă prin localitate este mult mai mare decât dintr-o comună în care este doar post de poliție. Cu toate acestea, hoții nu ezită să intre în case, chiar și atunci când proprietarii nu sunt plecați de acasă.
    Cititorii ne-au semnalat situații asemănătoare la Tîmboiești, comună care se subordonează tot Secției Gugești. Miercuri, un cititor a scris pe site-ul „Monitorul de Vrancea” că „și la Tîmboiești se sparg multe case, sunt case care s-au spart de câte 3 ori. S-au găsit și persoanele care au intrat în case, dar poliția nu face nimic. Mai mult, îi roagă pe păgubiți să-i ierte pe aceștia, pentru că sunt săraci. Ce este de făcut?”. În rândul cetățenilor din zonă, fenomenul are o amploare mai mare, oamenii vorbind și despre alte spargeri, neconfirmate de polițiști. Un exemplu în acest sens îl reprezintă zvonul potrivit căruia ar fi fost spartă o casă din Dumbrăveni, din care s-ar fi furat 400 de grame de aur. 
    Este adevărat că sunt și cazuri care au fost soluționate. De curând, polițiștii de la Gugești și Tîmboiești au făcut percheziții în mai multe locații din cea din urmă  localitate, la persoane bănuite că au spart o casă. Polițiștii au stabilit cine sunt hoții și au și recuperat o parte din bunurile sustrase.
    Ieri, am încercat să discutăm și cu conducerea Secției de Poliție Gugești ori a postului din localitate, pentru a vedea dacă situația este atât de gravă pe cât o descriu cetățenii, dar niciun șef nu a fost de găsit, fiind plecați cu treabă la inspectorat, după cum ne-a spus un lucrător de la secție. Ulterior, contactat telefonic, șeful Secției Gugești, inspector principal Costel Hanganu, ne-a spus că, într-adevăr, au fost înregistrate mai multe fapte, dar o situație exactă ne va fi pusă la dispoziție prin intermediul biroul de presă al IPJ. Referitor la afirmațiile primarului, conform căruia  gradul de siguranță este zero, dar și că organele competente nu s-ar implica suficient, Hanganu a spus că „este punctul dumnealui de vedere. Fiecare dintre noi putem avea un punct de vedere”.

Bijuterii și parfumuri furate dintr-o casă, la Popești

    Cititorii ne-au scris că lucrurile stau la fel și în comune arondate Secției de Poliție Rurală Cotești, respectiv Popești, Urechești și chiar Cotești. La Popești, ultimul „atac” a avut loc sâmbătă seara. Vizată a fost familia Costea, o familie înstărită din localitate. Cum soții au plecat de acasă, hoții au și dat atacul. În locuință se afla tatăl unuia dintre soții Costea, iar în curte un dulău mare. În plus, imobilul este supravegheat video. Cu toate acestea, nu s-a auzit și nu s-a văzut nimic.
Hoții au intrat în casa familiei Costea pe geamul de la dormitorul copiilor, după ce l-au deschis cel mai probabil cu o șurubelniță. Au furat aur, o tabletă, aparatul foto, parfumuri și altele. „Sâmbătă seara ne-a fost spartă casa. Noi am plecat din localitate, iar acasă a rămas socrul, deci nu era casa singură. Duminică dimineață ne-a sunat socrul și ne-a spus că ni s-a spart casa. Au deschis geamul de la dormitorul copiilor, cred că au folosit o șurubelniță, au intrat în camera copiilor și apoi în toată casa. Au scos tot din sertare, vitrine, șifoniere. Au făcut ravagii. Au luat bijuterii din aur, 30-40 de grame, nu mai știu exact, o tabletă, un aparat foto, ceasuri, parfumuri, o sticlă cu wiskey, gablonțuri. Să zic că prejudiciul ar fi în jur de 5.000 lei. Nu aș putea spune cu precizie. Socrul era acasă, câinele era dezlegat. Au intrat până aproape de camera lui și au răscolit tot. Dacă îi auzea și ieșea, cine știe ce se mai întâmpla. Nu știm cine ar fi putut intra. Cert este că la nivel de comună s-au liberat mai multe persoane și este posibil să fie dintre ele. Bănuiesc că știau că nu suntem. Cum am plecat, cum ni s-a spart casa. Solicităm să se facă ceva, iar aceste persoane să fie mai atent supravegheate”, ne-a spus Manuela Costea.

„Am ajuns să stăm și ziua cu ușile încuiate”

    Manuela Costea ne-a spus că locuința sa are și sistem de supraveghere, dar cu toate acestea nu s-a văzut nimic pe camere. Femeia spune că îi este frică, atât ei cât și copiilor, care nu mai vor să doarmă singuri. „S-a creat așa o panică și mai sunt și alte persoane cărora li s-a întâmplat. Copiii s-au speriat și nu mai vor să doarmă singuri, mai ales că știu că s-a intrat în casă prin camera lor. Am ajuns să stăm și ziua încuiați în casă de frică. Solicităm să se ia măsuri în privința acestor persoane. De altfel, dacă vinzi un fruct la șosea, imediat se dă amendă. Vrem să ne simțim în siguranță. Poliția patrulează, spune că a patrulat și în noaptea respectivă și, cu toate acestea, se întâmplă”, a adăugat păgubita.
    Și autoritățile locale spun că în ultima vreme s-au dat mai multe spargeri, dar susțin că nu atât de multe încât oamenii să se panicheze. Viceprimarul comunei Popești, Mirică Căldărescu, ne-a precizat că în ultimele două luni s-au spart cinci locuințe, unul dintre dosare fiind deja soluționat, iar celelalte se află în lucru.
Viceprimarul a adăugat că și la nivel de comună s-au luat măsuri pentru prevenirea faptelor negative, în acest sens fiind montate camere de supraveghere în centrul localității. „În ultimele două luni, pe raza comunei Popești au avut loc cinci spargeri. Este vorba despre două case nelocuite, două ce aparțin unor persoane mai în vârstă și cea din acest week-end. Din ce știu, unul din dosare a fost deja soluționat, iar celelalte sunt în lucru. La nivelul comunei se fac patrulări noaptea, patrulări la care participă reprezentanți ai primăriei și poliția, iar în centrul comunei s-au montat camere de supraveghere, care ne ajută să vedem cine intră în comună. Intenționăm să mai montăm și în alte zone. Nu știu dacă este cazul ca oamenii să se alarmeze, pentru că numărul faptelor nu este unul foarte mare”, ne-a spus viceprimarul Mirică Căldărescu.
    Nici la Popești nu am găsit pe nimeni la postul de poliție, lucrătorii de aici fiind și ei plecați la Focșani.

Principalul bănuit, un bărbat abia liberat

    Oamenii nu știu sigur cine este infractorul, dacă nu cumva sunt mai mulți, dar bănuiesc. Suspiciunile lor se îndreaptă către un bărbat liberat nu demult, care este din comuna Urechești. Despre el, persoane din Popești ne-au spus ieri că și-ar fi luat și mașină, acestea întrebându-se de unde a avut bani, dacă abia s-a liberat. 
Nici localnicii din comunele Urechești și Cotești nu sunt ocoliți de hoți. Cea mai serioasă spargere s-a dat în noaptea dintre ani. Vizată a fost casa Ioanei Sdrobici, soacra afaceristului Liviu Jitea. S-au furat bani și bunuri, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 150.000 lei. În momentul spargerii, Ioana Sdrobici, fost cadru didactic, nu era acasă, fiind plecată pentru scurt timp la o vecină. Când a revenit acasă, era totul vraiște, iar seiful lipsea. A fost găsit într-o livadă, în apropierea casei, spart și gol. Hoții încă mai sunt căutați.  
    Cu privire la situația prezentată de cetățeni, am solicitat un punct de vedere și de la IPJ Vrancea, pentru a vedea dacă cetățenii au motive să se îngrijoreze sau nu, punct de vedere pe care îl vom publica atunci când îl vom primi.

36 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?