Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Mai mulți polițiști vrânceni pichetează, astăzi, sediul MAI


Mai mulți agenți de poliție din Vrancea vor picheta, astăzi, sediul Ministerului Afacerilor Interne, alături de colegi de-ai lor din țară. La pichetare vor participa doar agenții care fac parte din Sindicatul Național al Agenților de Poliție (SNAP). Aceștia vor cere în fața Ministerului Afacerilor Interne schimbarea legii referitoare la statutul polițistului, spor de fidelitate, dar și primă de vacanță și al 13-lea salariu.
Potrivit reprezentanților SNAP Vrancea, dacă în urma pichetării nu se va rezolva nimic, polițiștii vor organiza proteste de amploare. „Sindicatul Național al Agenților de Poliție va desfășura o activitate de protest în data de 21.01.2016, între orele 11:00-15:00, în București, Strada Piața Revoluției nr. 1A, Sector 1, în fața sediului central al Ministerului Afacerilor Interne. Principalele revendicări: schimbarea legii 360/2002 – Statutul Polițistului; acordarea sporului de fidelitate conform legii 71/2015; modificarea condițiilor privind decontarea cheltuielilor de tranport; prima de vacanță și al 13-lea salariu; modernizarea Posturilor de poliție; compensația de chirie raportată la prețul pieței imobiliare și eliminarea discriminărilor dintre agenți și ofițeri. Menționăm că la începutul lunii decembrie 2015, a fost înaintată o scrisoare deschisă către principalele instituții ale statului, prin care erau prezentate o parte dintre revendicările organizației noastre, elaborate în concordanță cu nevoile membrilor, polițiști și polițiști de frontieră, dar până în prezent acestea nu au fost soluționate”, se arată într-un comunicat al SNAP.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?