Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Comisarul șef Viorel Damian este noul șef al mascaților vrânceni


Comisarul șef Viorel Damian este șef cu acte în regulă al Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), din cadrul IPJ Vrancea. Ieri, el a susținut la București interviul pentru ocuparea acestei funcții și a obținut nota 8.94. Comisarul șef Damian a devenit șeful SAS chiar în ziua în care s-a împlinit jumătate de an de la moartea fostului șef al serviciului, comisarul șef Tomiță Lazăr, care s-a înecat în Siret.
    Comisarul șef Damian ne-a spus că emoțiile au fost foarte mari, că se bucură de reușită, dar are și un regret. Acela că nu a avut șansa să participe la acest concurs după pensionarea fostului său șef Tomiță Lazăr, pe care l-a apreciat foarte mult și a cărui moarte l-a marcat. „În urma interviului am fost declarat admis. Emoțiile au fost foarte mari, pentru că nu știi la ce să te aștepți, întrebările fiind dintr-o materie vastă. Cred că doar dacă nu înveți nu ai emoții. S-a încheiat o etapă și începe o alta. Nu este ușor, pentru că cele întâmplate cu domnul Lazăr m-au marcat și și-au pus amprenta pe viața mea. Este o responsabilitate foarte mare să fii în fruntea acestui serviciu și a unui întreg colectiv, mai ales că după cele întâmplate s-a schimbat perspectiva asupra vieții. Îmi pare rău că am ajuns șef în aceste condiții și că nu am avut șansa să particip la concurs după pensionarea domnului Lazăr, dar cu ambiție și seriozitate voi continua tot ce stabilisem împreună. Trebuie să facem totul cu profesionalism și responsabilitate, astfel încât să fim în permanență în prima linie”, ne-a declarat comisarul șef Viorel Damian la scurt timp după susținerea interviului. El a fost felicitat de fiica cea mică a lui Tomiță Lazăr, Mariana: „Felicitări, Vio! Ești cel mai potrivit pentru acest post, așa cum o zicea și tati! Știm cât regreți pierderea lui și stim că nu s-a potrivit nimeni mai bine decât voi, atât pe plan profesional, cât și ca prieteni. Ne bucurăm că s-au așezat lucrurile așa cum este corect! Ești un om minunat și îți dorim tot binele din lume!”
Timp de șase luni, comisarul șef Viorel Damian a fost împuternicit la comanda SAS Vrancea.

Șase luni de durere pentru familia Lazăr

    În ziua în care Damian a devenit șef cu acte în regulă s-au împlinit șase luni de la moartea comisarului șef Tomiță Lazăr. Șase luni de durere și lacrimi pentru familie și prieteni. Relațiile dintre actualul și fostul șef al mascaților au fost foarte bune, comisarul șef Viorel Damian fiind în permanență alături de fiicele și soția celui de la care a învățat meserie.
    Familia încă îl mai așteaptă pe Tomiță. Ieri, în ziua în care s-a împlinit 6 luni de la tragedie, Vasilisia Lazăr Grădinariu, cumnata comisarului șef Lazăr, a postat pe pagina sa de facebook un mesaj în care vorbește despre durerea din sufetele membrilor familiei. „19 iulie 2015 – 19 ianuarie 2016 = o jumătate de an de absență. Jumătate de an care a trecut fulgerător și, în același timp, cumplit de greu. O jumătate de an în care am așteptat să ne suni, să ne vorbești, să ne vizitezi, să zâmbești, să glumești, să ne dai sfaturi, să… să… să… O jumătate de an în care nu s-a mai întâmplat nimic din toate acestea. Absolut nimic. Tăcere. Gol. Durere. Neputință. Încă mai așteptăm. Așteptăm..”, a scris aceasta.
Despre comisarul șef Tomiță Lazăr vorbesc zilnic pe paginile de socializare și fiicele sale, Mariana și Georgiana, a căror suferință nu poate fi descrisă în cuvinte. Și nu doar familia îi păstrează vie amintirea, ci fiecare om care l-a cunoscut și care a vorbit măcar odată cu el.
    Comisarul șef Lazăr s-a stins din viață pe 19 iulie 2015, la 54 de ani. S-a „pierdut” în apele Siretului, la Biliești, după ce și-a salvat fiica cea mică de la moarte.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?