Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Doi bărbați s-au SINUCIS. Unul s-a SPÂNZURAT, celălalt s-a OTRĂVIT


Un bărbat de 71 de ani, din comuna Ciorăști, s-a spânzurat, iar un altul, din Suraia, a băut o substanță necunoscută cu miros toxic, care i-a provocat moartea. Prima sesizare s-a făcut la poliție luni dimineață, la ora 06.15. Un bărbat din Ciorăști a sunat la poliție și le-a spus oamenilor legii că vecinul său, de 71 de ani, s-a spânzurat de creanga unui copac din curtea casei.
    Imediat după sesizare, la fața locului au ajuns polițiștii, care au constatat că sesizarea se confirmă. După cercetarea la fața locului, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost ridicat și dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal și fac în continuare cercetări pentru a afla motivul care l-a determinat pe septuagenar să-și pună capăt zilelor. „La data de 11 ianuarie a.c., ora 06.15, un bărbat, din comuna Ciorăști, a sesizat faptul că vecinul său, în vârstă de 71 ani, este decedat în curtea casei, spânzurat de creanga unui copac. Cadavrul a fost depus la SML în vederea efectuării necropsiei”, a transmis subcomisar Bogdan Toader de la Biroul de Presă al IPJ Vrancea.
    Și un bărbat din Suraia s-a sinucis. Trupul neînsuflețit a fost descoperit luni, de un vecin, care a și sesizat poliția. În acest caz se bănuiește că bărbatul, care are 55 de ani, s-a otrăvit, în apropierea cadavrului fiind găsit un recipient în care era o soluție de culoare albă cu miros toxic.
    Se bănuiește că bărbatul și-a pus capăt zilelor cu câteva zile în urmă, asta pentru că nu a mai fost văzut de vecini. În timpul cercetărilor efectuate, polițiștii au găsit pe o masă mai multe bilete, prin care bărbatul anunța că se va sinucide. „La data de 11 ianuarie a.c., ora 11.30, un bărbat din comuna Suraia a sesizat faptul că, deplasându-se la locuința unui vecin, de 55 ani, pe care nu îl mai văzuse de câteva zile, l-a găsit pe acesta decedat în holul locuinței. La fața locului, polițiștii au găsit pe o masă mai multe bilete, în care victima afirma că se va sinucide, și un recipient cu o soluție albă cu miros toxic. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență și a fost depus la SML Vrancea în vederea efectuării necropsiei”, a adăugat subcomisar Toader.
    Și un bărbat din Panciu, de 59 de ani, a fost găsit mort. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost descoperit pe o alee, între vii, în incinta unei ferme din localitate. Oamenii legii spun că pe trupul neînsuflețit nu erau urme de violențe, cadavrul fiind dus la SML pentru necropsie și stabilirea cauzei morții. „La data de 11 ianuarie a.c., ora 09.30, un bărbat din orașul Panciu a sesizat faptul că în incinta unei ferme din localitate, pe o alee între vii a găsit cadavrul unui bărbat, de 59 ani, din orașul Panciu. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență și a fost depus la SML în vederea efectuării necropsiei”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?