Trei bărbați din comuna Bordești sunt cercetați de polițiști pentru că au tăiat ilegal, peste 20 de copaci. Au fost prinși în flagrant în timp ce doborau salcâmii din suprafața de teren cu vegetație forestieră, proprietatea unui ocol silvic. „La data de 18 decembrie a.c., în jurul orelor 15.00, polițiștii din Bordești au depistat în flagrant trei barbați, toți din localitate, în timp ce tăiau mai mulți arbori din specia salcâm, care nu purtau amprenta unui dispozitiv special de marcat de formă circulară, din suprafața de teren cu vegetație forestieră proprietate a unui ocol silvic. Din primele cercetări efectuate împreună cu specialiștii silvici din cadrul Ocolului Silvic Dumitrești, s-a stabilit că în perioada 15-18 decembrie 2015, cele trei persoane au tăiat fără drept și sustras 23 arbori din specia salcâm, valoarea totală a prejudiciului cauzat depășind de peste 5 ori valoarea medie a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. S-a procedat la ridicarea cantității de 0,2 m.c. lemn foc din specia salcâm, precum și a unui motofierăstrău și a trei topoare folosite la savârșirea faptelor și a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic”, se arată într-o informare a poliției.
Nereguli au fost constatate și în Piața Moldovei, acolo unde înainte de sărbători s-au vândut brazi. „La data de 21 decembrie a.c., cu ocazia activităților specifice desfășurate în Piața Moldovei, polițiștii au depistat cinci bărbați, care comercializau pomi de Crăciun fără documente legale de proveniență și fără a purta amprenta dispozitivului de gestiune de formă dreptunghiulară. Aceștia au fost sancționati contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2010, fiind confiscați 15 pomi de Crăciun, care au fost predați în custodia Ocolului Silvic Focșani”, au adăugat polițiștii.
Alte două persoane au rămas fără lemne la Odobești. Asta pentru că nu aveau documente de proveniență pentru încărcătura din căruțe. În plus, cei doi bărbați au primit și amenzi. Într-un alt caz, pe raza comunei Vulturu, a fost depistat un barbat, din comuna Broșteni, care transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 14 m.c. lemn de foc. Pentru materialul lemnos transportat, conducătorul auto a prezentat un aviz de însoțire secundar, în care era înscrisă cantitatea de 5 m.c. material lemnos. Bărbatul a fost sancționat contravențional și i s-a confiscat cantitatea de 9 m.c. lemn de foc, care a fost predată în custodia Ocolului Silvic Focșani.