Emil Lazăr, profesorul pictor de la Chiojdeni, a realizat un tablou care îl înfățișează pe Socrate Dediu, singurul fierar aurar din zonă, care a trecut la cele veșnice în urmă cu puțin timp. Ajuns la 82 de ani, Socrate Dediu a fost „un om pe cât de puternic, pe atât de blând, de o înțelepciune simplă și profundă, un om pe care concetățenii îl căutau nu doar pentru a le răsuci vreun fier la plug, sau a le repara o roată la căruță, ci și pentru a cere un sfat, a-și alunga vreo îndoială, a-și împărtăși o bucurie cu cineva vrednic de asta; un personaj parcă desprins din „Moromeții” lui Marin Preda. Personal, am fost fascinat de atmosfera pe care o crea acest om în jurul focarului lui cu foale, de mirosul cocsului ars și al fierului incandescent, de ploaia de scântei ce izvora sub loviturile grele ale fierului pe fier, de fumul și zumzetul continuu ce ieșea din focarul de cărămidă. Și n-am putut să nu compar această scenă cu o operă de artă, o compoziție plastică dinamică, în care centrul de interes devenea, pe rând, fierul strălucitor extras cu cleștii de sub cărbunii încinși, sau nicovala învăluită-n pleiade de scântei, aburul ce izbucnea furibund din vasul plin cu apa pe suprafața căreia pluteau fărâme de zgură, ca frunze moarte. Și n-am putut să nu gândesc că, la fel cum vopseaua nu-i pătează mâinile sau hainele artistului, ci le înnobilează, la fel îmi părea că funinginea de pe fața scăldată în sudoare, de pe șorțul gros de piele și de pe mâinile lui nea Socrate, adaugă un plus de noblețe acestui personaj demn de un roman”, sunt cuvintele înșiruite de pictorul Văii Rîmnicului, Emil Lazăr.
Cuvintele de laudă la adresa fierarului aurar nu se opresc aici: „pe nea Socrate l-am cunoscut prin intermediul lui Dumitru Dediu, fiul acestuia. Iar când Dumitru a venit la mine cu ideea de a-i picta ceva de ziua tatălui său, alegerea temei mi s-a părut absolut firească. Acum, meșterul ne-a părăsit, și în urma lui a rămas un gol de neumplut. Și doar un tablou, primit în dar de ziua lui, mai amintește de cărbunii aprinși în focar, de ploaia de scântei, de mirosul fierului încins, de funinginea ce nu pătează…”.
Povestea lui Socrate Dediu o puteți reciti accesând linkul http://bit.ly/1XvBQ0E
