N-am fi zis, aruncând o privire asupra casei și curții împrejmuite cât de cât gospodărește, că sărăcia poate avea atâta…demnitate! N-am fi zis, uitându-ne la rufele proaspăt spălate, întinse la uscat pe sârma ce desparte ograda bine măturată, în două, că alea, plus hainele sărăcăcioase de pe copile, sunt tot ce au… Am stat pe gânduri dacă să intrăm sau nu în vorbă cu stăpâna locului și asta pentru că era cât pe ce să cădem și noi în capcana mentalității neaoșe: unde e curățenie, nu e sărăcie; unde copiii sunt veseli și cât de cât îmbrăcați, chiar și cu haine de căpătat, nu e disperare; unde e o vacă-n grajd, nu e foame… Și totuși!
Alarmată de tăcerea bruscă a fetițelor ce se jucau prin curte și de vocile străine ce răzbăteau de la poartă, Nicoleta a ieșit repede în bătătură, luând, din gura patrupedului lătrător și pus pe șotii, fesul pe care acesta l-a furat din mâna celei mai mici dintre copile. Ne-a invitat în curte cu acea simplitate și deschidere a omului pentru care sărăcia este modul obișnuit de viață. A omului pentru care firescul existenței este să știe să supraviețuiască miraculos, din te miri ce și mai nimic… A omului pentru care asigurarea nevoilor primare ale copiilor lui este scopul suprem. Iar fetițele Nicoletei Vrabie și ale omului său, Andrei Zamfirel au, într-adevăr, asigurate, ceea ce în asistență socială se numesc „nevoi primare”: un acoperiș deasupra capului, ceva haine și câte ceva de mâncare atât cât să nu adoarmă cu burta goală. Fiindcă în rest…
Dragoste de mamă prin puterea exemplului
Urmând exemplul mamei, cele două fetițe care ne-au atras atenția cu zbenguiala lor prin curte – Ana Maria, de trei ani și Anișoara, de patru ani și jumătate – s-au descălțat, conștiincioase, la intrarea în casă. Cea mică și-a azvârlit cât colo papucii din plastic, târând după ea ciorăpeii noroiți, iar cea mare și-a scos cu ușurință piciorușele din cizmulițele scorojite, cu șireturile lipsă. Și chiar dacă procesul descălțării în grabă a fost destul de anevoios pentru Anișoara, nici că i-a dat drumul din brațe ursulețului de plastic primit cine știe când și de la cine, pe care l-a îmbrăcat cu o cămășuță a surorii ei de patru luni și l-a înfășat într-o păturică, să nu-i fie frig… Ursulețul e singura lor jucărie așa că, atunci când brațele fetiței obosesc să-l mai țină, el trece în brațele Anei Maria care continuă legănarea… Așa cum au văzut la mama lor că face cu mezina familiei, Aurelia, păpușica însuflețită, în vârstă de doar patru luni… A venit pe lume într-un moment extrem de greu pentru părinții ei, însă aceștia au făcut imposibilul ca celor trei copile să le fie, totuși, atât cât de bine se poate.
Casă ridicată de două ori, vacă împrumutată, pamperși refolosiți
Așezată pe unul din cele două paturi din bucătărie, singura încălzită pe timp de iarnă din motive evidente de economie, Nicoleta ne-a spus, simplu, cât de greu se descurcă fără bani… Și chiar și așa, crede că s-ar fi descurcat mult mai bine dacă n-ar fi trebuit să dărâme casa pe care au ridicat-o pe o bucată de pământ a părinților, și să și-o construiască pe cea în care locuiesc acum. „Prima am construit-o pe pământul părinților dar apoi a fost scandal și n-am avut încotro, a trebuit să o dărâmăm și să plecăm de acolo. Așa am ajuns aici, unde am ridicat casa asta. Nu e gata dar măcar avem unde sta. Vă dați seama, a fost foarte greu și încă mai este, că la cât sunt de scumpe toate… Și noi nu avem alți bani în afară de alocațiile copiilor, 200 de lei pentru asta mică și încă 168 pentru astealalte două, și suplimentul de 240 de lei. În total 368 de lei cinci persoane. Al meu se duce la muncă oriunde îl cheamă, acum e plecat la cineva să taie lemne. Se duce și pe 10, 20 de lei. Nu cu ziua, chiar și cu ora, că aici dacă găsești ceva de muncă ești norocos…”, explică Nicoleta.
Femeia mai povestește că acum patru luni, când a venit pe lume mezina Aurelia, intrase în disperare când a constatat că nu are lapte, și nu poate s-o alăpteze. Din cei 368 lei lunar este imposibil să cumpere lapte praf, așa că bieții oameni s-au rugat cu cerul și pământul de părinții lui Andrei, tatăl copilelor, și aceștia le-au dat cu împrumut, o vacă. „Așa o cresc pe asta mică, cu lapte de vacă. Știu că nu-i cel mai bun pentru copii, dar îl îndoiesc cu apă și asta este… Problema este că acum se apropie timpul ca vaca să fete și trebuie să o dăm înapoi”, a spus Nicoleta, privind cu îngrijorare spre micuța dolofană. Nici pamperși nu are suficienți pentru ea așa că biata femeie îi usucă și îi refolosește… „Ce să fac… Trebuie să ne descurcăm!”, zice.
Moș Crăciun așteptat la lumina lumânărilor
În căsuța lor izolată, surorile mai mari ale Aureliei, Ana Maria și Anișoara, îl așteaptă, totuși, pe Moș Crăciun. Nu prea știu să îl descrie, că nu l-au văzut niciodată. Nici măcar la televizor, că n-au. N-au nici curent electric și evident, nici televizor care să le deschidă și alte orizonturi decât cele mărginite de pădurile între care trăiesc. Dar știu că Moșul e cel care vine iarna și lasă copiilor, sub brăduț, cadourile mult visate. La copiii cuminți.
Și ele au fost cuminți. Și ele visează la ceva, și anume la biciclete și la păpuși dar mama lor le-a pregătit din timp, spunându-le că va aduce bietul Moș, atât cât are: câteva bombonele, poate și o ciocolată. Și, dacă ziua se iau cu joaca și mai uită de bunul personaj al iernii, serile adorm, mângâiate de lumina lumânării, cu gândul doar la el. „Măcar de se duceau la grădiniță, acolo poate că ar fi venit Moș Crăciun. Dar nu se duc că e departe grădinița… Poate după ce mai crește asta mică, să mă duc eu cu ele…”, spune Nicoleta.
Dacă doriți să împliniți visurile acestor fetițe, dacă aveți și puteți să le dăruiți ceea ce își doresc – biciclete și păpuși, dacă vreți să le faceți bucuria de a avea un Crăciun așa cum n-au mai avut niciodată, plin cu dulciuri, fructe, hăinuțe și încălțări, vă așteptăm cu toate acestea la sediul redacției noastre, din strada Tinereții nr. 1 Focșani, vizavi de Școala nr. 10.
Acolo unde Moș Crăciun nu ajunge, ajungem noi!
Aceste fetițe din Mahriu, cât și ceilalți copii despre care ați putut citi în edițiile anterioare ale cotidianului nostru, se numără printre beneficiarii campaniei „Dăruiește de Crăciun”, inițiată și derulată de „Monitorul de Vrancea” și Comunitatea Off Road din Vrancea, Grupul Expediții și Aventură, OffRoad Club Vrancea, reprezentată de Marius Constantin. Membrii Comunității Off Road și nu numai, întind și anul acesta o mână de ajutor familiilor nevoiașe din satele și cătunele Vrancei. Împreună cu ei am vizitat familiile din cătunele comunei Poiana Cristei iar poveștile lor le-am adus sub ochii și, sperăm, și în sufletele voastre… Urmează ca în zilele următoare să aflați, din paginile cotidianului nostru, și alte povești adevărate din satele Mahriu, Tîrîtu și Petreanu… „La fel ca în anii precedenți, vom dărui pachete cu dulciuri, jucării, sucuri, fructe și alimente de bază. De asemenea, ne dorim să facem o bucurie copiilor de la două grădinițe din zonă, oferindu-le jucării, cărți și creioane de colorat, și multe, multe zâmbete! Alătură-te și tu Campaniei noastre și împreună, hai să aducem bucuria Crăciunului în sufletele și casele unor copii și bătrâni care își trăiesc viața în lipsuri și sărăcie. Acolo unde Moș Crăciun nu ajunge, ajungem noi!”, este mesajul lui Marius Constantin, reprezentantul Comunității Off Road Vrancea și al „Monitorului de Vrancea”.
Dacă doriți să vă alăturați nouă, ne puteți contacta pe adresa de facebook a acestui eveniment https://www.facebook.com/events/437287026461514/
sau pe https://www.facebook.com/laura.breana.7 precum și la sediul redacției.
Vă așteptăm! Haideți să aducem împreună zâmbetul, speranța și bucuria Crăciunului în sufletele celor mai necăjiți dintre necăjiți!
