Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Astăzi este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Surprize și serbări pentru cele instituționalizate, nevoi și lipsuri pentru cele din familii


Toți beneficiarii centrelor din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea sărbătoresc astăzi, prin diverse activități, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Este vorba de 424 de adulți, din care 227 femei, dar și peste 100 de copii din familii sau din sistem, care beneficiază de serviciile oferite în Centrul de zi de recuperare și reabilitare copii cu dizabilități din Focșani. Potrivit celor declarate de Daniela Nicolaș, persoanelor rezidente din toate centrele li s-au pregătit mese festive și petreceri cu surprize și cadouri. De asemenea, o parte dintre ei vor pleca în excursii și vor participa la activități de recreere și socializare.
    Tot astăzi, de la ora 10.30, copiii beneficiari ai Centrului de zi de recuperare și reabilitare copii cu dizabilități din Focșani vor prezenta un program artistic pentru care s-au pregătit intens încă din vreme, iar la final ei vor primi vizita lui Moș Nicolae, care le va aduce multe, multe cadouri surpriză. Este vorba de aproximativ o sută de copii care de-a lungul anului au urmat terapii de recuperare în acest centru și care invită la spectacolul lor pe absolut toată lumea care dorește să le admire talentul.
„Noi marcăm Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap prin evenimente organizate la nivelul tuturor structurilor noastre, încercând să conștientizăm comunitatea cu privire la faptul că persoanele cu dizabilități sunt talentate, creative, că sunt persoane cu nevoi, precum necesitatea de a fi integrate pe piața muncii, de a-și forma deprinderi de trai independent și de a fi reintegrate în comunitate. Toți beneficiarii noștri primesc câte un dar simbolic, lor fiindu-le pregătite mici surprize”, a declarat Daniela Nicolaș, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea.

În Vrancea sunt 19.134 oameni cu handicap

    În total, în Vrancea trăiesc 19.134 de persoane cu handicap, din care 424 în instituții. Dacă pentru cele din centre această zi poate fi cu adevărat o sărbătoare, pentru ceilalți 18.710, din care 17.523 adulți și 1.187 copii, ar putea fi doar încă 24 de ore în care să se gândească și mai pregnant la: indemnizațiile mici, lipsa locurilor de muncă, a protezelor și ortezelor, la facilitățile reglementate de legislație, dar care se aplică prea puțin, la imposibilitatea financiară de a-și face tratamentele de recuperare sau operațiile în străinătate, ba chiar și la lipsa unui domiciliu sau a unui asistent personal… Pentru acești oameni, această zi internațională este, probabil, doar încă o zi în care să-și dorească, mai mult ca orice, să fie priviți de la egal la egal. Să fie priviți pur și simplu ca oameni la fel de capabili și de părtași la cotidian, chiar dacă se află în fotolii rulante, imobilizați la pat sau fără un membru, lipsiți de vedere, fără auz sau afectați de cine știe ce boli trupești ori afecțiuni psihice…
    În această zi – sau măcar în această zi – poate ar trebui să facem un exercițiu de imaginație. Să ne gândim, de exemplu, că într-o secundă, viața fiecăruia dintre noi se poate schimba brusc. Că fiecăruia dintre noi i-a fost trasat acel ceva ce se numește destin. Destinul, care nu e o carte scrisă, ci una care se scrie mai repede decât poți citi și rămâi în urmă. Nici nu știi ce se întâmplă la un moment dat și… pierzi firul. Firul normalității de până atunci. Și nu înțelegi de ce?! De ce ți se întâmplă tocmai ție! De ce tocmai tu ai rămas paralizat, de ce tocmai tu ai intrat într-o lume a tăcerii, a întunericului, a nemișcării, de ce tocmai tu nu te mai poți încălța, îmbrăca, spăla, mânca… Nu mai poți trăi pe cont propriu!
    Încercați, astăzi, să vă legați șireturile cu o singură mână. Încercați să coborâți scările blocului sprijinit în cârje. Încercați să vă urcați într-un microbuz, aflându-vă în fotoliul rulant. Sau încercați să vă îmbrățișați copilul… fără brațe. Și poate vă veți da seama, măcar pentru câteva momente, ce luptă înseamnă câștigarea normalității pentru semenii cu handicap.
    Statisticile arată că în Vrancea trăiesc, alături de familiile lor, 18.710 oameni cu handicap. Dintre aceștia, 5.312 au handicap grav, 10.722 sunt încadrați în gradul accentuat de handicap, 2.463 au handicap mediu și 213 handicap ușor. Cei cu handicap grav trebuie să supraviețuiască din 340 lei lunar, cei cu grad accentuat din 272 lei, iar cele cu handicap mediu din 39 lei.
    Ați putea face față vieții din aceste sume? Evident că nu, dar dacă asta nu putem noi, oamenii obișnuiți, schimba, am putea face, totuși, altceva: să ne privim semenii cu handicap de la egal la egal, să-i înțelegem și să-i ajutăm așa cum am face dacă unul din membrii propriilor noastre familii s-ar întâmpla să aibă un handicap. „Sărbătorirea Zilei Internaționale a Persoanelor cu dizabilități oferă o oportunitate  pentru schimbarea atitudinii față de persoanele cu handicap și eliminarea barierelor în participarea lor deplină la toate aspectele vieții. Primul articol al Declarației Universale a Drepturilor Omului arată că toate ființele umane sunt libere și egale ca demnitate și drepturi. Întreaga omenire a parcurs un drum foarte lung de la ideea îngrijirii persoanelor cu dizabilități de către familie, la o abordare care încearcă să dea acestora posibilitatea de a-și controla propria viață. Persoanele cu dizabilități doresc șanse egale la toate resursele”, a transmis Daniela Nicolaș, directorul DGASPC Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?