Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Accident cu PATRU VICTIME, între care și un copil, pe DJ204D către Suraia


   Patru persoane au fost rănite într-un accident produs pe DJ 204 D, către Suraia.Printre victime se numără și un copil. Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul, întrucât la fața locului nu au putut discuta cu cei trei adulți din mașină pentru că aceștia ar avea deficiențe de vorbire. La volanul mașinii Fiat se afla Vasilică N., din Vânători. În mod ciudat, el a pătruns pe contrasens, s-a oprit în poarta unui imobil, după care a ajuns în șanț unde a intrat s-a izbit de un tub din beton. A fost rănit șoferul, dar și alte trei persoane, membre ale aceleiași familii, respectiv Georgică, Elena și Larisa Mariana, de 9 ani. „Un bărbat din comuna Vînători, în timp ce conducea un autoturism marca Fiat, către Suraia, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu poarta de acces în curtea unui imobil. Apoi, mașina a intrat în coliziune cu un tub din beton, care era în șanț. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto și a altor trei persoane. Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se faccercetări pentru vătămare corporală din culpă”, ne-a precizat inspector principal Claudiu Marinică de la Biroul Rutier Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?