Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Scrisoare de mulţumire a familiei lui Valter Popescu pentru toţi cei care s-au rugat pentru Ionuţ


„«DARUL MEU, JERTFA MEA, trebuie să însemne o prefacere a lumii prin spiritul meu luminat de Duhul Sfânt, așa cum darurile aduse la altar se prefac prin Sfântul Duh în Trupul și Sângele lui Hristos. Această jertfă o așteaptă Dumnezeu de la mine. «Creatorul ne-a dăruit iubirea ca expresie a feței noastre de om». Iubirea fiecăruia este chemată să poarte o jertfă, un dar unic. Astfel, lumea se descoperă ca o creație, o creație din ambele sensuri: din partea lui Dumnezeu ca dar și din partea omului ca jertfă, ca nevoință. Un loc de întâlnire și de lucru. Semnificația ei intimă este deci aceea de a fi creație și dar, iar înțelegerea ei reprezintă pentru om UN APEL LA CREAÅ¢IE ÅžI LA DÄ‚RUIRE». (Părintele Galeriu Constantin).

    În momentul în care băteau clopotele la Biserica Sfântul Silvestru din București și sicriul lui Ionuț intra pe ușile bisericii, părintele Cristian Galeriu corecta textul unei cărți bazată pe studii făcute de părintele Constantin Galeriu în teza sa de doctorat. Textul de mai sus era chiar în fața sa și părintele l-a considerat un mesaj prin care noi am putea înțelege jertfa acestor tineri care au murit pentru noi.
    Nu trebuie să îi uităm! Dumnezeu să-i odihnească!
    În aceste momente grele pentru familia noastră, pentru prietenii lui Ionuț, nu putem să uităm solidaritatea și compasiunea cu care am fost înconjurați. La Biserica Sfântul Silvestru au participat sute de tineri, care au asistat, într-o tăcere pioasă, la slujbă, impresionând prin atitudinea lor pe toți preoții care au slujit. Mulțumirile noastre se îndreaptă către toți prietenii lui Ionuț, colegii de la Enet, colegii de la Cogen România, medicii din Vrancea și din țară, colegii din țară și din străinătate, conducătorii locali din Vrancea și Buzău, ziariștii care au redactat cu obiectivitate și compasiune acest tragic eveniment.

    Am lăsat special la urmă mulțumirile noastre către clerul Bisericii Ortodoxe Române, care a fost alături de noi chiar din ziua accidentului, deoarece, pentru familia noastră, Biserica este temelia salvării sufletelor noastre. În Biserica lui Hristos, ne începem viața spirituală și tot în ea sufletul nostru se ridică la cer. Un gând de pioasă recunoștință adresăm Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian pentru ajutorul acordat, recunoștință deosebită pentru preoții bisericii Sfântul Silvestru: preot paroh Alexandru Gherasim, preot Cristian Galeriu, preot Nicolae Bordașiu, preot Adrian Argintariu. De asemenea, preoților din Vrancea și Buzău: preot Oscar Dumitru, preot Viorel Banu, preot Daniel Alban, preot Ionel Baciu, preot Florin Tătaru, preot Valentin Puiu, preot Ionel Stan, preot Florin Bodoc, consilier Marian Gegea.
    Pioasă recunoștință pentru monahii și monahiile din mănăstirile noastre, care s-au rugat incontinuu pentru Ionuț-Costin.

                                    Familia Popescu Valter”

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?