Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617

ITINERARII TURISTICE. Cartierele sărăcăcioase, ofertă turistică în India


Cartierele sărăcăcioase din India, „slums”, sunt o ofertă de turism care îi familiarizează pe străini cu realitatea sărăciei din suburbiile marilor orașe contra unei sume modice în beneficiul comunității locale, relatează EFE. Pe străzile întortocheate din Colonia Sanjay, suburbie a orașului New Delhi în care trăiesc aproape 45.000 de persoane, doi turiști britanici nu pierd niciun detaliu din ceea ce îi înconjoară și ascultă explicația ghidului lor, Ravi Kumar. În vârstă de 18 ani și bun vorbitor de engleză, acest student la științele comunicării trăiește de 15 ani în Colonia Sanjay. El îi ghidează pe turiști prin acest cartier pe ale cărui străzi sunt munți de saci albi cu deșeuri textile pe care zeci de femei le sortează după culoare și calitate. „Cumpără textilele cu 10 rupii/kilogram și, după ce le sortează în funcție de culori, le vând fabricilor cu 30 de rupii/kilogram”, spune ghidul.
    Pe măsură ce vizita, care costă 700 de rupii (circa 10 euro), avansează prin această suburbie formată din 4.500 de case sărăcăcioase din cărămidă, străzile înguste și aglomerația de la ora prânzului fac ca turistul să devină parte a acestui furnicar în care soarele pătrunde cu greu din cauza clădirilor înghesuite. Pentru a îmbunătăți situația comunității locale, Ravi Kumar îmbină studiile cu acțiuni de voluntariat la compania de voiaj Reality Tours & Travel. Aceasta organizează vizite pentru străini prin „favele indiene”, atât în capitală, cât și la Mumbai, în care investește 80% din veniturile obținute. „Dacă le dați bani, ei îi cheltuiesc, dacă le dați educație, le dați ocazia de a-și îmbunătăți viața”, a explicat, pentru EFE, Pradeep Kumar, din cadrul aceleiași companii.
    Vizitele în cartiere sărăcăcioase indiene s-au înmulțit din 2009, după prezentarea în premieră a filmului „Slumdog Millionaire” (Vagabondul milionar), al cărui personaj principal provine dintr-un astfel de cartier al orașului Mumbai, Dharavi. Filmul a câștigat Premiul Oscar la opt categorii, printre care premiul pentru cel mai bun film. Compania Reality Tours & Travel organizează de 16 luni vizite în grupuri de câte șase persoane în Colonia Sanjay în scopul de a dona beneficiile și de a face cunoscut modul de viață din astfel de suburbii pentru a schimba ideile preconcepute despre aceste locuri.
    Din 1979, de când s-a creat Colonia Sanjay într-o zonă acoperită de pădure, străzile și locuințele s-au schimbat odată cu creșterea populației și a necesităților. Cei mai vârstnici localnici se bucură când văd turiști care vizitează suburbia în cadrul unor asemenea proiecte, conștienți că acestea înseamnă o sursă de venituri pentru comunitate. „Ni se pare extraordinar faptul că vin străinii. Încercăm să vorbim cu ei, dar, cu hindi și engleză, limba ajunge să fie o problemă”, a explicat, pentru EFE, Vijendra Singh, în vârstă de 50 de ani, unul dintre primii care au ajuns în zonă când acolo era încă pădurea.
    Odată încheiată vizita de două ore printre străzile strâmte și congestionate din Colonia Sanjay, turiștii fac schimb de impresii, dar scopul a fost atins.”Èši se deschid ochii”, a declarat, pentru EFE, unul dintre turiștii britanici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?