Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Polițiștii de la Mărășești au cerut arestarea fostului coleg Marius Maricel Vîrlan


Oamenii legii din cadrul Poliției orașului Mărășești – Biroul Supravegheri Judiciare au cerut instanței să înlocuiască măsura preventivă a arestului la domiciliu cu cea a arestului preventiv în cazul fostului lor coleg, Marius Maricel Vîrlan. Sesizarea ar fi fost făcută ca urmare a faptului că polițistul, judecat pentru fapte de corupție, ar fi mers la instanță fără să-i anunțe cu privire la itinerariul parcurs.
    Instanța a respins cererea ca nefondată. Mai mult, magistrații Tribunalului Vrancea au decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. „Respinge ca nefondată sesizarea formulată de Poliția Orașului Mărășești – Biroul Supravegheri Judiciare de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu, cu măsura arestării preventive, privind pe inculpatul V. M. M. (…) dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de inculpatul V. M. M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu (…) fals intelectual (…) uz de fals, (…) luare de mită (…) favorizarea infractorului (…) cu măsura preventivă a controlului judiciar (…) pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei Încheieri”, au decis magistrații Tribunalului Vrancea.
    Odată cu înlocuirea măsurii, acestuia i s-a impus să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către instanța de judecată, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. De asemenea, are obligația de a nu părăsi țara decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată, să nu comunice cu persoanele vătămate, să nu comunice cu martorii, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
    „(…) atrage atenția inculpatului V. M. M. că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 al.7 Cod pr. penală atrage atenția inculpatului V. M. M. că în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. În baza art.215 al.4 Cod pr. Penală, supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către – Poliția Orașului Mărășești. (…) Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare. Fixează termen pentru administrare probe la 25.11.2015”, se mai arată în soluția instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?