Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Ce servicii medicale primesc persoanele NEASIGURATE


Persoanele care nu sunt asigurate la sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate beneficiază de serviciile medicale cuprinse în pachetul minimal. În asistența medicală ambulatorie, aceștia beneficiază de: consultații pentru situațiile de urgență medico-chirurgicală, consultații pentru supravegherea și depistarea de boli cu potențial endemo-epidemic, consultații de monitorizare a evoluției sarcinii și lehuziei, consultații pentru acordarea serviciilor de planificare familială.
    În ceea ce privește asistența medicală acordată în spitale, neasigurații beneficiază de: depistarea bolilor cu potențial endemo-epidemic care include, după caz, examen clinic, diagnostic prezumtiv, trimiterea la spitalele de specialitate pentru confirmare și tratament. Bolnavii neasigurați care suferă de boli infecțioase ce nu necesită izolare pot primi îngrijiri în regim de spitalizare de zi. Însă, persoanele neasigurate, care beneficiază de pachetul minimal de servicii medicale, suportă integral costurile pentru investigațiile paraclinice recomandate și tratamentul prescris de medicii de specialitate. Excepție fac situațiile de urgență și femeile însărcinate. Chiar dacă nu realizează venituri sau au venituri sub salariul minim, femeile însărcinate beneficiază de pachetul de servicii medicale de bază, implicit și de servicii medicale paraclinice (investigații), în aceleași condiții ca orice alt asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?