Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Problemele romilor vrânceni, dezbătute de față cu reprezentanți ai Ministerului Muncii


Evenimentul organizat ieri, în Focșani, de reprezentanți ai Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și partenerii lor în cadrul „Caravanei pentru sănătate”, din proiectul „Inițiativă pentru romii marginalizați”, a constituit un bun prilej pentru reprezentanții romilor din Vrancea de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă cetățenii de această etnie. La dezbaterea-eveniment au participat reprezentanți ai Prefecturii, Consiliului Județean și ai Consiliului Local Focșani, specialiști ai Direcției de Sănătate Publică Vrancea, ai Inspectoratului Școlar Județean, Inspectoratului Județean de Poliție și Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Focșani, precum și reprezentanți ai Filialei de Cruce Roșie Vrancea, Asociației Promotorilor Dezvoltării Locale Vrancea, Asociației Partida Romilor „Pro Europa” și ai Asociației Romilor pentru Integrare prin Dezvoltare Rurală Durabilă. Totodată, la întâlnire au fost prezente și câteva mame rome din Slobozia Bradului, împreună cu copiii lor. 
    Întâlnirea, care a avut loc cu începere de la ora 10.30, la Pensiunea „Sara”, face parte dintr-un concept de promovare a unui stil de viață sănătos, de prevenire a riscurilor de îmbolnăvire, precum și de combatere a disfuncțiilor sociale în cadrul comunităților de romi. Evenimentul de la Focșani este primul de acest fel organizat în cadrul „Caravanei pentru sănătate”, care se va opri și în alte nouă localități și anume Iași, Craiova, Constanța, Satu Mare, Cluj Napoca, Alba Iulia, Târgoviște, Buftea și București, cu scopul de a promova, prin materiale specifice și prin dezbateri, câteva mesaje care să reflecte importanța unei vieți sănătoase.

Reprezentanții romilor: „Lipsa locurilor de muncă este cauza sărăciei”

    În cadrul evenimentului, reprezentanții instituțiilor și ONG-urilor prezente au prezentat proiectele și programele derulate, de-a lungul timpului, pentru comunitățile de romi din Vrancea. Acesta a fost momentul în care reprezentanții romilor au izbucnit, dorind să-și spună, fiecare, părerea cu privire la greutățile și necazurile cu care se confruntă romii din județ. Ei au atenționat asupra faptului că proiectele și programele făcute de majoritari pentru ei nu le-au îmbunătățit cu nimic situația, fiind convinși că proiectele vin și trec, beneficiile le revin organizatorilor, iar situația romilor nu se îmbunătățește cu absolut nimic. 
Indiferent de cursurile de calificare urmate, romii nu au reușit să se angajeze, iar lipsa locurilor de muncă și, deci, lipsa salariului duce la imposibilitatea asigurării unui nivel de trai cât de cât decent. „Lipsa locurilor de muncă este o problemă majoră! Totul pleacă de aici. Dacă ai salariu, poți să te îngrijești și să mănânci sănătos. Dacă nu, te descurci cum poți”, a spus un participant. Totodată, s-a punctat și faptul că ONG-urile rome nu au oameni specializați pe scrierea de proiecte. „De câte ori scriem un proiect și îl depunem, vin cei de la populația majoritară și câștigă ei. Ajutați-ne să scriem proiecte!”, a spus un reprezentant al romilor.
    S-a vorbit despre lipsa școlarizării printre copiii romi și despre motivele acestei realități, s-a vorbit despre faptul că sărăcia majoră din rândul populației rome, despre lipsa de igienă care a dus la nașterea unor focare de hepatită la Slobozia Bradului și în blocurile cu romi din Focșani, despre faptul că în județ există sute de familii de romi care trăiesc fără curent electric și fără apă în casă și despre nevoia imperioasă de locuințe sociale destinate romilor. Unul dintre participanți a ridicat problema înființării în Focșani și în alte comunități ale romilor a unor băi comunale, iar Valerică  Ciobotaru, președintele Partidei Romilor – Filiala Vrancea, a venit cu propunerea concesionării unui teren în Focșani în vederea ridicării unor locuințe sociale pentru romii care trăiesc înghesuiți în garsonierele din blocurile problemă G2 și cel de pe strada Revoluției nr. 16. 
    Reprezentanții din județ ai Romilor au vorbit și ei despre problematica locală a comunităților respective. Ei au solicitat ca și acestea să fie beneficiare ale proiectelor, nu doar cele din Mărășești, Slobozia Bradului și Homocea. Florin Pleșcan a vorbit despre situația disperată în care se află cele 50 de familii ce locuiesc în containerele de la Călimănești. „Și acești oameni au fost aduși tot din Mărășești, pentru că nu aveau unde să stea. Stau în baracă comună cu pereți de doi milimetri, iarna este dezastru acolo! Nu ai cum să nu ajuți acei oameni, dar trebuie să își îndrepte cineva atenția și către ei, trebuie să veniți să constatați în ce situație sunt!”, a spus Florin Pleșcan.
    Constantin Toader, președintele Asociației Romilor pentru Integrare prin Dezvoltare Rurală Durabilă, a arătat că problemele comunităților rome sunt multiple, dar că ei trebuie și să înțeleagă faptul că au drepturi, dar și obligații și datorii de îndeplinit. „Noi am făcut catagrafierea romilor din Vrancea și am constatat că sunt 31.750 de romi în județ, cei mai mulți se confruntă cu o sărăcie cruntă. Nu au locuri de muncă, nu sunt asigurați medical, mulți copii nu merg la școală… Cinci sute cincizeci de familii de romi din Vrancea nu au curent electric. În Mărășești sunt 350 de cereri pentru locuri de casă și nu mai sunt locuri. În comunități sunt și copii valoroși, deștepți, care din cauza sărăciei nu pot reuși în viață… În Focșani, în blocuri sunt familii cu datorii mari, le-au crescut dobânzile mai mari ca datoriile, ei nu au din ce să plătească, de angajat nu-i angajează nimeni. Aceasta este realitatea. Întrebarea mea este: ce facem?”, a spus Constantin Toader.

  1.300 de romi, beneficiari ai proiectului „Inițiativă pentru romii marginalizați”

    În cadrul evenimentului de ieri, organizatorii au prezentat proiectul „Inițiativă pentru romii marginalizați”, proiect al cărui obiectiv general este „investiția în capitalul uman, în special persoane de etnie romă, cu accent pe tinerii de etnie romă, aflați într-o situație dificilă, în vederea dezvoltării acestuia ca resursă umană activă în economia națională”. Potrivit celor spuse de organizatori, grupul țintă al proiectului este de 1.300 de persoane de etnie romă, 100 de persoane din personalul angajat în instituții publice/private care furnizează servicii sociale și de ocupare și alte 100 de angajați ai administrației publice locale.
    Proiectul e structurat pe cinci componente, și anume: cercetarea privind nevoile specifice, analiza impactului și eficacității măsurilor adresate persoanelor de etnie romă; program integrat de orientare și integrare profesională; dezvoltarea spiritului antreprenorial; creșterea gradului de conștientizare cu privire la revitalizarea meseriilor tradiționale; dezvoltarea competențelor profesionale ale specialiștilor din domeniul incluziunii sociale.
    În cadrul evenimentului a fost proiectat și filmul documentar „Sănătatea, primul pas spre o viață mai bună”. Reprezentanții romilor participanți la dezbateri și-au exprimat, însă, convingerea că un loc de muncă e primul pas spre sănătate și spre un nivel de trai decent.
   

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?