Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

GALERIE FOTO: Discuții despre prostituție, la Liceul „G.G. Longinescu”


Liceul Tehnologic „G.G. Longinescu” din Focșani a fost gazda unei dezbateri, la finele săptămânii trecute, la care au participat elevii claselor a IX-a. Subiectul a fost unul pe măsură și a venit în contextul Zilei Europene împotriva Traficului de Persoane. Această zi a fost stabilită în 2006, pe 18 octombrie, și este marcată în toate țările membre UE.
Activitatea a început cu o vizionare de film documentar, „Speranțe la vânzare”, pus la dispoziție de Centrul Parteneriat pentru Egalitate. Filmul prezintă  mărturiile a șapte fete care au fost exploatate sexual în Româna sau în alte țări europene. Elevii, purtând însemne specifice manifestării, au formulat întrebări pe marginea realităților prezentate și au aflat unde să se informeze și cum să reacționeze la contactul cu o asemenea situație de criză. Concluzia unanimă a participanților a fost că sărăcia și lipsa de educație le împing pe victime în mâinile traficanților.
Activitatea face parte dintr-un proiect ce va implica și celelalte clase, precum și reprezentanți ai poliției. Problemele majore dezbătute în cadrul proiectului sunt: recunoașterea modului de acțiune a unui proxenet; existența altor oameni implicați în trafic, în afară de proxenet și victime; diferența între prostituția legală și cea ilegală; visele vândute de traficanți, adesea, fetelor din estul Europei. Activitatea, menită a-i înscrie pe elevi în lupta împotriva traficului de persoane, a fost coordonată de profesorii Florin Cristea și Mihaela Cherciu.
Scopul manifestării a fost acela de a crea un mesaj comun de implicare, pentru a preveni acest tip de crimă organizată în țara noastră. „În ciuda gravității situației, problema traficului de persoane rămâne tabu și se vorbește despre ea doar ca fapt de senzație în mass-media. Din cauza numărului mare de victime și a vulnerabilităților din România, Liceul «G.G. Longinescu» se alătură altor organizații și instituții aflate în lupta pentru combaterea traficului de persoane, prin conștientizarea rolului educației în prevenirea acestui tip de sclavie”, a transmis consilier educativ, profesoara Mihaela Cherciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?