Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

VIDEO şi GALERIE FOTO: Bunătăți irezistibile la standul lui nea Licuță!


Faceți tot ce puteți să nu-l ratați! Nu lăsați să treacă Festivalul fără să-i faceți o vizită lui Lică Hilohi – zis Licuță, la standul său cu bunătăți culinare care-ți mută nasul și te face să-ți plouă-n gură fie și la o simplă ocheadă! De meserie bucătar, cu șorțul roșu ca focul agățat de gât și cu zâmbetul larg la purtător, nea Licuță de la „Dana Com” din Galați face el ce face de adună grămadă de lume în fața vitrinei lui cu delicatese preparate toate, zice, chiar de mâinile lui pricepute! „Haideți la nea Licuță, veniți să vă dau bunătăți, produse bio și naturale sută la sută! Avem fermă de porci, noi îi creștem, iar produsele le prepar eu personal, după rețetele mele! Ne știe toată lumea de prin țară, ne ducem peste tot pe unde suntem invitați și am venit cu drag și la Focșani”, strigă el, de parcă n-ar fi de ajuns aromele îmbietoare ale produselor mai mult sau mai puțin sau chiar deloc afumate, gustoase de să-ți lingi degetele! 

De toate are nea Licuță! Pastrame de porc, vită și de curcan, ruladă de pui, salamuri și cârnățăraie de vită, porc, oaie, și cu cărnuri amestecate în procente doar de el știute, și simple, dintr-un singur fel de carne, așa ca să satisfacă toate gusturile. Dar ce să mai zici de mușchiulețul legat sofisticat, de pieptul ardelenesc, de babicul numai bun cu-n tulburel, de ceafa afumată sau toba de casă! Și să nu credeți că nea Licuță lasă pe cineva să cumpere fără să guste mai întâi, așa, ca să nu aibă niciun dubiu! Iar cine gustă, hotărât lucru că nu pleacă acasă fără să și cumpere măcar o bucățică dintr-un produs, pe care să-l savureze împreună cu familia… „Bucătar am fost de când mă știu, și am un băiat care îmi duce mai departe meseria. Îi place și lui, dar se mai ocupă acum și cu apicultura, am și miere la vânzare! Și am adus și brânză de capră și brânză de oaie la burduf, am și pastramă de oaie… Am adus să fie pentru toate gusturile, să ia toată lumea ce poftește! Cine a luat o dată de la mine nu uită, peste tot am fost și ne știe lumea produsele!”, a spus omul râzând șugubăț și făcând cu ochiul spre bunătățile înnebunitoare-de-papile-gustative din vitrină!
    În ce privește prețurile, este de părere că sunt rezonabile, ținând cont că tot ce vinde este „fără E-uri, fără conservanți, natural sută la sută”! Așadar, cârnații de oaie, porc, ardelenești sau cabanoși îi puteți cumpăra cu prețuri de la 22 la 30 lei/kilogram. Toba de casă o vinde cu 20 de lei/kg, pieptul de pui afumat cu 30 lei/kg, costița de porc cu 35 lei/kg, pastrama de vită și mușchiul file cu 50 lei/kg, salamul de casă cu 30 lei/kg, pastrama de curcan cu 40 lei/kg, pastrama de porc cu 35 lei/kg, rulada de pui cu 30 de lei și tot așa…
    Așadar, dacă vreți să degustați bunătățile preparate cu dichis și dragoste de nea Licuță bucătarul, opriți-vă o clipă și pe la standul lui. Îl găsiți imediat pe stânga, cum treceți prin poarta care anunță Festivalul, dinspre Big. N-o să regretați!

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?