Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Cererea de abținere a unui judecător, respinsă în dosarul de corupție al lui Trășculescu


Dosarul în care fostul deputat PDL Alin Trășculescu este judecat, în apel, pentru fapte de corupție, a avut un nou termen, la Curtea de Apel București. Cauza a fost amânată din nou. Anterior, pe 6 octombrie, s-a luat în discuție o cerere de abținere a unui judecător, care a fost respinsă. „(…) respinge cererea de abținere formulată de domnul judecător Damian Dolache în dosarul nr. 35644/3/2013*. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 06.10.2015”, a decis instanța.
    Trășculescu a făcut apel după ce a fost condamnat de judecătorii Tribunalului București la 7 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani, dar și pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Pedepsele aplicate au fost contopite, instanța de fond stabilind ca Trășculescu să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani de închisoare. 
Aceeași instanță a dispus și confiscarea specială a sumei de 160.000 lei de la Trășculescu, fiind menținute măsurile asigurătorii, constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, a bunurilor și a sumelor de bani deținute de acesta, până la concurența sumei de 160.000 lei. El a mai fost obligat și la plata sumei de 35.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În dosar au mai fost condamnate încă trei persoane.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?