Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

VIDEO: Liberalul Nini Săpunaru, acuzat că a blocat proiectul de lege privind IRIGAŢIILE


Președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, deputatul liberal Nini Săpunaru este acuzat de liderii PSD, UNPR și ALDE din Vrancea că a blocat proiectul de lege privind irigațiile. Aceștia au declarat ieri în cadrul unei conferințe de presă că Nini Săpunaru împreună cu cei 12 liberali din Comisia de Agricultură s-au abținut refuzând să voteze proiectul de lege al irigațiilor, blocând în acest fel o investiție de un miliard de euro, din fonduri europene, ce urmau să fie alocați în următorii cinci ani. „Extrem de important este proiectul pentru combaterea secetei prin reabilitarea și modernizarea infrastructurii de irigații. Se pare însă că unii înțeleg prin a face opoziție, blocarea investițiilor în detrimentul vrâncenilor. Mă refer aici, în mod direct, la domnul deputat Nini Săpunaru, care împreună cu ai săi colegi liberali nu au votat săptămâna trecută proiectul Legii Irigațiilor, abținându-se la vot. Aceștia au acuzat neclarități în textul de lege cu privire la modalitatea în care sunt alocați banii. Acesta este în mod cert doar un pretext, iar abținerea de la vot a fost strict politică. România, județul Vrancea are nevoie de acest sistem de irigații. Astfel nu se vor mai plăti an de an despăgubiri fermierilor care au înregistrat pierderi din cauza secetei. Nu înțeleg cum poți să fii practic împotriva celor pe care îi reprezinți așa cum face deputatul Nini Săpunaru. Cu siguranță și dumnealui știe foarte bine, că județul nostru s-a confruntat de multe ori cu seceta ce a afectat culturi întregi, iar ca președinte al Comisiei pentru Agricultură, ar trebui să caute soluții pentru sprijinul fermierilor, nu să fie împotriva intereselor acestora, boicotând proiectul pentru irigații”, a declarat Dragoș Bîrlădeanu, secretar general al PSD Vrancea.
    Acesta a arătat că boicotarea legii este doar o „șmecherie ieftină” a lui Nini Săpunaru. „Deputatul Nini Săpunaru nu face decât să își bată joc de cetățenii județului Vrancea care așteaptă punerea în aplicare a acestui sistem de irigații. Toată lumea știe că deputatul Săpunaru nu a făcut nimic pentru acest județ, însă, în acest caz lucrurile nu vor rămâne așa. Acest proiect va fi susținut de coaliția de guvernare, chiar și sub forma unei ordonanțe de urgență”, a spus Dragoș Bîrlădeanu.
    Secretarul general al PSD Vrancea a reamintit că, săptămâna trecută, a fost inaugurată stația antigrindină, proiect inițiat și finalizat ca urmare a demersurilor făcute de președintele Marian Oprișan, însă, și acest proiect a fost boicotat de PNL și PDL. „Deși proiectul trebuia să fie finalizat în 2010, investiția a fost blocată. Proiectul a putut fi relansat odată cu alocarea de fonduri de către actualul Guvern al României. Cele patru puncte de lansare a rachetelor vor putea proteja în jur de 50.000 de hectare. Este încă un proiect finalizat la inițiativa domnului președinte Marian Oprișan, care aduce beneficii directe vrâncenilor, și în mod special în cazul de față agricultorilor”, a precizat Dragoș Bîrlădeanu.

    „A venit săptămâna neagră”

    Președintele UNPR Vrancea, deputatul Neagu Murgu, a declarat că liberalii nu au făcut nimic pentru agricultorii vrânceni. „Nu avem la ce să ne așteptăm la ceva spectaculos din partea liberalilor dacă niciodată nu au făcut nimic pentru Vrancea, pentru agricultorii din Vrancea. Întotdeauna, liberalii au pus în balanță funcția politică și nu interesele cetățenilor. România are stringent nevoie de acest sistem de irigații și foarte rapid pentru că agricultura este esențială pentru economia țării noastre”, a spus deputatul Neagu Murgu.
    Aceeași poziție a avut-o și liderul ALDE Vrancea, Ionel Cel Mare, care a declarat că investițiile în agricultură și în irigații trebuiau să demareze încă de la câștigarea alegerilor generale de către USL, însă tot liberalii sunt cei care au boicotat aceste proiecte. „A venit săptămâna neagră, săptămâna trecută când concetățeanul nostru Nini Săpunaru a spus nu acestui proiect de lege privind irigațiile deși guvernul are prevăzut un buget de cinci miliarde de lei în următorii cinci ani în așa fel încât agricultorii să beneficieze de investiții majore în agricultură care să ducă la recolte foarte bune și stabile an de an. Practic, Nini Săpunaru s-a opus la tot ceea ce a însemnat proiect de lege prtopus de actuala guvernare”, a precizat președintele ALDE Vrancea, Ionel Cel Mare. Acesta a ținut să îi reamintească lui Săpunaru că anul trecut le-a promis viticultorilor că îi va sprijini și că se va opune introducerii BFL-urilor (băuturi fermentate liniștit) însă chiar el a fost cel care a susținut și votat introducerea acestor băuturi contrafăcute pe piață.

   Cum a blocat Săpunaru investițiile în reabilitarea irigațiilor din România

        Investiții de un miliard de euro în combaterea secetei prin reabilitarea și modernizarea infrastructurii de irigații au fost blocate la ordinul deputatului PNL de Vrancea, Nini Săpunaru, a acuzat, vineri, ministrul Daniel Constantin, prezent la inaugurarea stației antigrindină din Vrancea. Acesta a spus că, la solicitarea lui Săpunaru, președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, deputații liberali nu au votat proiectul Legii irigațiilor care ar fi însemnat investiții de circa un miliard de euro în următorii ani și asigurarea irigațiilor pe o suprafață de peste 1,2 milioane hectare de teren agricol. „România are nevoie de un sistem de irigații și trebuie făcut cu orice preț”, a afirmat ministrul Constantin care a adăugat că doar în acest an sunt pierderi de sute de milioane de lei pentru agricultori.
    Ministrul a adăugat că liberalul Săpunaru nu are ce căuta la comisia de agricultură iar ceea ce a făcut liberalul a fost împotriva intereselor fermierilor. „Am tot respectul pentru meseria dânsului, e proiectant, problema e că nu are ce să caute ca proiectant în comisia de agricultură. Ceea ce face este împotriva intereselor fermierilor. I-am spus de fiecare dată și o să îi mai spun  că nu voi mai participa la ședințele comisiei de agricultură atât timp cât el o va conduce. Când va veni un specialist care să susțină interesele fermierilor voi merge, așa cum am mai mers. Supărarea mea este că cinci săptămâni am mers la fiecare ședință a comisiei pentru agricultură, am discutat și cu fermierii, sub coordonarea domnului Săpunaru iar la vot a dat ordin parlamentarilor PNL să nu voteze proiectul inițiat de Ministerul Agriculturii. Au votat fără să îi intereseze proiectul respectiv și după au început să își dea seama că era un proiect de care putea beneficia și ei. Era un proiect pe care nu îl implementam când suntem noi la guvernare ci un proiect pe cinci ani de zile. A fost un vot politic. Sunt convins și am discutat cu câțiva membri PNL, care mi-au spus că habar nu aveau ce au votat. L-am întrebat și pe domnul Eugen Nicolăescu care mi-a spus că așa i-a spus spus Nini Săpunaru”, a declarat ministrul Daniel Constantin.
    Ministrul a explicat că acum se caută soluții pentru ca legislația referitoare la irigații să fie aprobată până la finalul anului și să poată fi aplicată din 2016. Sunt alocate din fonduri europene circa 560 milioane euro pentru irigații iar infrastructura principală, pentru zonele unde rețelele secundare sunt modernizate cu bani europeni poate fi reabilitată doar cu bani de la bugetul de stat. Însă acest lucru nu a fost înțeles de deputatul Săpunaru.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?