Ministerul Sănătății a revocat din funcții, ieri, mai mulți președinți de case județene de asigurări de sănătate. Printre cei demiși nu se numără și președintele CAS Vrancea, Mihai Copaci. „Eu nu am primit nimic. Cel mai probabil pentru că sunt în proces cu cei de la CNAS, după ce am contestat raportul de control”, a spus Copaci.
Potrivit presei din Piatra Neamț, ordinele de revocare din funcție ar fi venit în urma modificării a peste 50% din indicatorii de performanță care au stat la baza contractelor de management. Din funcțiile de conducere, pe regiunea Moldovei, au fost revocați directorii de la CJAS Botoșani – Costel Lupașcu; CJAS Suceava – dr. Adela Elena Băișanu; CJAS Iași – Robert Dâncă; CJAS Vaslui- Mihaela Simona Polak; CJAS Neamț- Radu Eugen Firăstrău jr..
Reamintim că Mihai Copaci se judecă, în această perioadă, cu CNAS. El a contestat decizia de demitere din funcția de șef al CAS Vrancea, demitere care s-a produs în luna iulie. La Curtea de Apel Galați a obținut suspendarea aplicării actului până la soluționarea dosarului pe fond. Cum cei de la CNAS au formulat recurs, cauza se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, Copaci a depus contestație și la CNAS, aceasta urmând a fi soluționată de Comisia de Arbitraj a instituției.
Mihai Copaci a fost demis în urma unui control efectuat la începutul acestui an, la o clinică de imagistică și radiologie medicală. De-a lungul timpului, el a fost demis de mai multe ori din fruntea CAS Vrancea, contestând de fiecare dată măsura în instanță și câștigând. Cu câteva pauze date de demiteri și de procesele pentru recâștigarea postului, Copaci ocupă funcția cea mai înaltă din CAS Vrancea din octombrie 2006.