Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Femeie trimisă în judecată după ce a vândut un teren pus sub sechestru


O femeie din comuna Nistorești, Ioana Ș., de 51 de ani, a fost trimisă în judecată pentru fals în declarații, iar concubinul ei, Apostol D., de 50 de ani, pentru complicitate la infracțiune de fals în declarații. Cei doi au mai fost trimiși în judecată și anul trecut, ea pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești și sustragere de sub sechestru, iar concubinul său pentru complicitate la faptele menționate anterior. Faptele au legătură între ele.
    Conform rechizitoriului, femeia, deși știa că a fost instituit sechestru pe uzufructul viager al unor terenuri în beneficiul unei persoane vătămate, pe o perioadă  de cinci ani, pentru recuperarea unui debit, a înstrăinat printr-un act adițional bilateral, către inculpatul Apostol D., uzufructul viager asupra terenurilor, declarând în fals că acestea nu sunt impotecate ori urmărite pentru debite datorate persoanelor fizice sau juridice. În ceea ce-l privește pe bărbat, el a semnat actul adițional prin care i s-a transmis dreptul de uzufruct, deși știa că terenurile sunt sub sechestru.
Povestea a început în 2008 când partea vătămată a construit o aducțiune de apă pe proprietatea inculpatei, cu acordul ei. În vara lui 2011, femeia a îndrerupt apa prin secționarea conductei. Partea vătămată a făcut plângere la poliție, dar a deschis și acțiune în instanță. Odată cu deschiderea acțiunii, femeia a fost înștiințată de un executor judecătoresc că nu are voie să vândă terenul pe care era construită aducțiunea. Procesul s-a terminat, iar partea vătămată a avut câștig de cauză, femeia fiind obligată să achite despăguniri de 7.795 lei. A fost somată să achite și pentru că nu s-a conformat, s-a procedat la declararea sechestrului definitiv pe uzufructul viager, iar partea vătămată a fost desemnată administrator sechestru, având obligația să îngrijească terenul și că recolteze ce crește pe el. Deși știa situația terenului, la începutul lui 2014, femeia a încheiat un act adițional la contractul de întreținere, prin care a instrăinat terenul și uzufructul viager asupra acestuia celuilalt inculpat. La audieri, inculpații au recunoscut comiterea faptei.
    În iulie anul trecut, ea a fost trimisă în judecată, tot de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești și sustragere de sub sechestru, iar concubinul său pentru complicitate la faptele menționate anterior. Potrivit rechizitoriului întocmit atunci, cei doi au fost obligați printr-o sentință a Judecătoriei Focșani, menținută de Tribunalul Vrancea, să „elibereze cursul aducțiunii de apă către proprietatea persoanei vătămate”. De asemenea, instanța a instituit sechestru pe uzufuructul viager al femeii, respectiv un teren, pe o durată de 5 ani, în beneficiul părții vătămate, pentru recuperarea unui debit de 7.795 metri cubi de apă. Hotărârile au fost puse în executare de un executor judecătoresc, una în decembrie 2013, cealaltă în martie 2014.
Procurorii arătau atunci că inculpata, împreună cu concubinul său, au înfundat din nou conductele de apă cu dopuri din lemn, apoi au dus animalele la păscut pe terenul aflat sub sechestru, au cosit și sustras fânul. La audieri, cei doi inculpați au recunoscut că ei au întrerupt alimentarea cu apă și au spus că nu sunt de acord ca persoana vătămată să beneficieze de uzufructul viager. Au susținut că vor continua să cosească fânul de pe terenul aflat în sechestru, întrucât au „animale de crescut”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?