Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

De la Panciu în Italia, pentru un trai mai bun


Fără victorie în actualul sezon al ligii a III-a la fotbal, formația FC Panciu va avea astăzi o misiune dificilă în nordul Moldovei, urmând să întâlnească gruparea Bucovina Rădăuți, ocupanta locului 8 în ierarhia seriei I. Confruntarea este programată la ora 17.00. Păncenii au ca obiectiv obținerea celor trei puncte puse în joc și să bifeze primul succes din campionat. În primele trei runde, FC Panciu a terminat la egalitate, 2-2 cu Sporting Liești și au pierdut, 3-0 cu Petrotub Roman și 2-1 cu Olimpia Rm. Sărat.
Pentru meciul de la Rădăuți, tehnicienii formației dintre vii mizează pe următorul lot de jucători: Irimia, Crăciun, Ciornei, Beșa, Parlac, Manea, Lupu, Lăbunț, Voinea, Negoescu, V. Ion, Fl. Ciubotaru, Duca, Pasăre, Covaci, Alupei. Din păcate, gruparea pănceană l-a pierdut în această săptămână pe atacantul Valentin Menghia, care a ales să plece în Italia la muncă și pentru un trai mai bun. Jucătorul s-a supărat pe antrenori în ultimele două runde deoarece a jucat prea puțin, și, după jocul cu Olimpia Rm. Sărat, a spus că nu se mai prezintă la echipa pănceană. Sâmbătă, 26 septembrie, FC Panciu va evolua din nou în deplasare, împotriva echipei FC Zagon (Covasna).

Programul etapei a IV-a:

Bucovina Rădăuți – FC Panciu (astăzi, ora 17.00),
Sepsi Sf. Gheorghe – Aerostar Bacău (astăzi, ora 17.00),
Olimpia Rm. Sărat – FC Zagon (astăzi, ora 17.00),
Åžtiința Miroslava – Atletico Vaslui,
Cetatea Tg. Neamț – Inter Dorohoi,
Sporting Liești – Metalosport Galați,
Petrotub Roman – CSM Pașcani.

Clasamentul seriei I

1. Sepsi Sf. Gheorghe    3    3    0    0    8-1    9p
2. Sporting Liești    3    2    1    0    8-3    7p
3. Åžtiința Miroslava    3    2    0    1    5-3    6p
4. Olimpia Rm. Sărat    3    2    0    1    3-2    6p
5. Aerostar Bacău    3    1    2    0    4-1    5p
6. Petrotub Roman    3    1    1    1    4-2    4p
7. CSM Pașcani    3    1    1    1    4-4    4p
8. Bucovina Rădăuți    3    1    1    1    2-2    4p
9. FC Zagon    3    1    1    1    4-6    4p
10. Metalosport Galați    3    1    0    2    2-4    3p
11. Atletico Vaslui    3    1    0    2    2-6    3p
12. Cetatea Tg. Neamț    3    0    1    2    3-6    1p
13. FC Panciu    3    0    1    2    3-7    1p
14. Inter Dorohoi    3    0    1    2    1-6    1p.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?