Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Azilanți la Giurgiu: un ofițer de securitate al lui Saddam, un crescător de animale și un comerciant


Un fost ofițer de securitate persecutat al lui Saddam Hussein, un crescător de animale din Afganistan torturat în război și un comerciant de suveniruri din Guineea se numără printre azilanții care au cerut protecție statului român și se află în Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil (CRCPSA) Giurgiu. „Viața mea este o lungă poveste. A trebuit să plec din țara mea din cauza războiului. Pentru că am fost ofițer de securitate al lui Saddam Hussein, eram căutat și persecutat și riscam să fiu omorât. Așa că prima dată am plecat în Siria. Când a început și acolo războiul, am plecat în Turcia. Apoi, în încercarea de a ajunge la prietenii mei din Austria, am intrat ilegal în România, am fost prins în zona Aradului, după ce am călătorit timp de aproape trei zile ascuns într-un camion. Am fost trimis la un centru din București iar din luna mai mă aflu la Centrul din Giurgiu”, a povestit Aldaleney M., în vârstă de 51 de ani, din Irak.
În același centru pentru solicitanții de azil stă și un fost lucrător la o fermă de animale din Afganistan, Mohamad Mussa, de 49 de ani. Este sub tratament psihiatric pentru că a fost torturat și avea coșmaruri din timpul războiului. Nu are cu cine să vorbească dintre cei de acasă, nici măcar pe internet, care e plin de toți și toate. Soția și copilul lui s-au îmbolnăvit și au decedat în Afganistan. El a fost prins în război, a fost persecutat și torturat. „Avea coșmaruri noaptea, se trezea, țipa și vorbea speriat în limba lui. Acum este sub tratament psihiatric. Tortura din timpul războiului și-a pus amprenta asupra lui”, a spus Manuela Nicoară.
În centru se mai află și un bărbat din Guineea, stat din Africa de Vest. Alhassane A., în vârstă de 40 de ani, a fost comerciant de suveniruri. Avea magazinul lui. A cunoscut o fată din România pe internet, s-au căsătorit, dar între timp au divorțat și acum trebuie să intre în legalitate cu actele. Primește 3,6 lei pe zi pentru hrană și este foarte nemulțumit că nu găsește un loc de muncă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?