Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Copii vrânceni învățați cum să aleagă un traseu montan


Mai mulți copii vrânceni, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, au discutat cu jandarmii din județul Maramureș, în cadrul proiectului „Tabere în siguranță alături de jandarmii maramureșeni”, aspecte referitoare la rolul și misiunile Jandarmeriei Române. După discuții, ei au plecat împreună într-o drumeție, ajungând până la aria protejată Tăul Negru.
„În cadrul acestei activități, copiilor cu vârste între 8 — 12 ani, din județele Maramureș, Cluj, Satu Mare și Vrancea, le-au fost prezentate de către jandarmi, aspecte referitoare la rolul și misiunile Jandarmeriei Române, după care au pornit împreună într-o drumeție, de la baza pârtiei Superschi, până la aria protejată Tăul Negru. Întâlnirea cu jandarmii montani a fost pentru copii extrem de interesantă și de utilă, ei făcându-le cunoscute reguli de care trebuie să țină seama când aleg un traseu montan și pe timpul parcurgerii acestuia, tehnici esențiale de supraviețuire în mediul montan, dotarea minimă obligatorie pe un traseu montan, locul recomandat pentru instalarea unei tabere, totodată fiindu-le prezentate materialele specifice îndeplinirii misiunilor Jandarmeriei Montane”, se arată într-un comunicat al IJJ Maramureș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?