Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

GALERIE FOTO: Zi de petrecere, dar şi de expunere a problemelor cetăţeneşti, la Gura Caliţei


Ziua comunei Gura Caliței a fost sărbătorită ieri, în satul Lacu Baban. Evenimentul, ajuns la cea de-a IV-a ediție, a debutat în jurul orei 10.00, când a avut loc o slujbă de pomenire, la biserica din localitate, a celor care au trăit pe acele meleaguri, urmată de o întâlnire cu fiii satului, unde au fost dezbătute probleme de interes local. Sătenii adunați la școală au ridicat mai multe probleme pe care le-au expus public și dintre care enumerăm: balastarea sau asfaltarea a 500 de metri de drumuri în satul Eleșteu, realizarea unui canal colector al apelor de la ploi ce se scurg dinspre Bordești, plombarea drumului de la Dumbrăveni la Gura Caliței, precum și realizarea unei canalizări. Locuitorii din satul Poienile au ținut să spună public că sunt extrem de mulțumiți de asfaltarea celor 2 kilometri de drum, dar în același timp își doresc asfaltarea drumului de la Dumbrăveni la Lacul lui Baban, deoarece, spun ei, e cea mai bună soluție decât să se umble din nou cu tot felul de peticeli. În acest fel, localnicii din Poienile au spus că tinerii se vor reîntoarce în sat acolo unde au teren și își vor construi case, iar satul se va repopula.
    Locuitorii din satul Rașca cer și ei un pic de civilizație în plus, adică un drum bun și spun că s-au săturat de noroi de mai bine de 70 de ani. Cât privește doleanțele locuitorilor din Groapa Tufei, oamenii de aici vor un drum balastat pe care să se poată circula destul de bine și în condiții de iarnă. „Am participat cu gânduri bune, am discutat probleme foarte importante pentru noi. Actualul primar este bun și știu că are niște investiții foarte bune, foarte interesante, care sunt în beneficiul comunei. Doleanța noastră a sătenilor din Groapa Tufei este să se facă balastare pe drum. Acesta a fost făcut de noi acum 14 ani în urmă și vrem să mai băgăm niște piatră pe el. Åžanțurile mai trebuie făcute, trebuie un pic lucrurile puse la punct. Primarul trebuie să găsească o soluție să se treacă cu balast acolo la noi la pârâu. Eu zic că este nevoie de o astfel de zi a localității, o sărbătoare în care să ne întâlnim cu toții”, a spus Petrică Pascaru din satul Groapa Tufei.
    Primarul Nicolae Å¢andără i-a ascultat pe toți și a analizat fiecare situație și doleanță a oamenilor. Acesta a spus că o parte dintre soluții se pot materializa prin proiecte ce încep să fie puse în practică, iar la celelalte doleanțe va interveni în perioada următoare. Acesta a ținut să precizeze faptul că cele mai mari probleme pe care le are comuna sunt referitoare la drumurile afectate permanent de alunecările de teren, dar și de ploile torențiale care distrug totul în cale. Situată în bazinul râului Râmna, comuna Gura Caliței este compusă din 10 sate, dispuse când pe o parte, când pe alta a râurilor Râmna, Rașca și Peletic. Localitatea oferă celor ce o vizitează întâmplător o imagine de neuitat. În fiecare an, fiii comunei, răspândiți prin țară și diaspora, își dau întâlnire în comună, trăind din plin bucuria revederii cu ai lor, dar și cu plaiurile natale, unde au văzut pentru prima dată lumina zilei.
    După întâlnirea de la școală, la care au participat fii ai satului dar și consilieri județeni, a urmat un simpozion ținut de data aceasta la sala de mese a bisericii din satul Lacu Baban,unde au fost evocate personalitățile localității care au dus faima comunei în țară și străinătate. A fost evocată personalitatea lui Nicolae Bălan, fost învățător și fost revizor școlar, dar și a altor consăteni. „Eu sunt la a treia participare și vin cu mare plăcere aici. Oamenii sunt deosebiți, sunt oameni primitori, cu suflet mare și repet vin cu toată dragostea aici. În mod normal la orice întâlnire, fie ea festivă, sau mai puțin, sau administrativă, oamenii ridică diverse probleme cu care se confruntă și este normal să le ridice, pentru că doresc ceva mai mult de la administrația locală. Doresc administrației locale, primarului și consiliului local să aibă un mandat de excepție în fruntea comunei până în 2016 și de asemenea le doresc să aibă mandate cât mai multe în continuare. Cetățenilor le doresc din tot sufletul multă sănătate cu multă prețuire”, a spus Constantin Guguianu, consilier județean în cadrul Consiliul Județean Vrancea.

   Localnicii s-au prins în hore și sârbe și au dansat cât i-au ținut picioarele

    Oamenii s-au declarat mulțumiți de organizarea manifestărilor. „Am fost și mi-a plăcut, organizare frumoasă, se vede că e mâna unui gospodar. Eu am lucrat pe șaretă la dispensar din 1960 și până în anul 1995, am bătut drumul din fundul Rășcii, pe noroaie grele, m-am descurcat cum a dat Dumnezeu. Drumurile ne sunt afectate totdeauna. Veneam cu un rând de haine îl schimbam și îl puneam pe marginea drumului și luam hainele curate ca să pot merge cu doctorii pe teren. Toți primarii care au fost până acum nu au făcut ce a făcut primarul pe care îl avem acum în doi ani. Datorită lui au început să se repare și drumurile, ne ajută și de la județ că am văzut că sunt băieți cumsecade. Despre ziua comunei e binevenită. După cum văd se merită, vrem să fim și noi scoși în față cum sunt alte comune din județul acesta. Să fim și noi lăudați că suntem aici și facem și noi lucruri bune”, a spus George Cojocaru, în vârstă de 76 de ani din satul Rașca.
    Începând cu ora 14.00 au evoluat mai mulți soliști vocali, respectiv Ionel Chioveanu, fiu al satului Lacu Baban, Maria Murgoci și Ionuț Bălăjel, membri ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Å¢ara Vrancei”. „De multă vreme nu am mai fost prin aceste locuri și iată că am avut noroc în această zi frumoasă de duminică să ajung la Gura Caliței. Lume frumoasă la chip și la suflet, foarte multe persoane în vârstă care s-au bucurat de sărbătoare, chiar au venit lângă noi și au jucat cu atâta bucurie și atâta plăcere încât am plecat încărcată pozitiv de aici. Oamenii și-au adus aminte de hora statului și dimpreună cu ei am sărbătorit românește. Aș dori să nu lipsesc de la nici o sărbătoare de acest gen. Mie îmi sunt dragi oamenii de la țară care sunt sinceri și sunt legați de pământ, de locurile minunate ale satului românesc”, a spus Maria Costin Murgoci, directorul Ansamblului Folcloric Profesionist „Å¢ara Vrancei”. „Este un moment important din viața comunei. Fiii satului au posibilitatea de a se întâlni și a-și depăna amintiri și trăiesc un moment plăcut. Serbăm în luna august pentru că în această lună au posibilitatea și cei din afară să vină acasă, mai ales că avem foarte mult tineret plecate peste hotare. La întâlnirea cu cetățenii și primarul, oamenii și-au spus doleanțele cu ce vor ei să se facă la nivel de comună. Multe sunt de făcut, puterile sunt limitate, dar avem un primar care nu face altceva decât ce trebuie să facă un primar. El luptă pentru ca în comunitate să fie aduse îmbunătățiri în viața oamenilor”, a spus Nicolae Pupăză, un localnic din Gura Caliței. 

   Muzeu într-o căsuță din anii 1940 

    Primarul a spus că deși au trecut prin mai multe greutăți în primăvara acestui an, când pământul a luat-o la vale și oamenii au rămas izolați săptămâni la rând, se găsesc și fii ai satului care să facă ceva pentru istoria acestor ținuturi. El a precizat că la această sărbătoare a găsit un fiu al satului care va cumpăra o casă de lemn și o va transform într-un muzeu sătesc care va păstra tot ce însemnă specificul zonei. „Când am preluat mandatul de primar am inițiat o hotărâre care a fost supusă Consiliului Local, a fost adoptată și iată că acum sărbătorim cea de-a patra ediție aici la Lacul Baban. În afară de oamenii care au participat la sărbătoare am avut invitați și fii ai satului, oameni care au profesat aici, care sunt născuți aici, care au venit cu drag, la fiecare dintre cele patru ediții de până acum. Este evident că nu traversăm o perioadă extrem de favorabilă, lumea este ușor nemulțumită și de problemele pe care le-am avut în această primăvară. Am avut o serie de alunecări de teren, a fost singura localitate din județ unde a fost instituită stare de alertă de două ori. Sunt bucuros în schimb că de fiecare dată la aceste evenimente am descoperit în istoria acestei comunități personalități de marcă ale noastre. Chiar la această ediție am avut o discuție cu unul dintre fiii acestei comune, care și-a exprimat dorința de a cumpăra o căsuță din lemn din anii 1940, pe care să o facă ulterior un muzeu al nostru. Cu siguranță vom da un sprijin necondiționat acestei persoane”, a spus Nicolae Å¢andără, primarul localității.      

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?