Ediția: Marți 17 Iunie 2025 Nr. 6900

Bătrânul acuzat că și-a ucis soția, în arest încă 30 de zile


Magistrații Tribunalului Vrancea au menținut arestul preventiv pentru odobeșteanul de 72 de ani, acuzat că și-a ucis soția. Mandantul de arestare emis pe numele lui Ion Poșircă a fost prelungit, vineri, cu încă 30 de zile. „(…) menține măsura arestării preventive luată față de inculpatul POÅžIRCÄ‚ I. prin mandatul de arestare preventivă nr. 14 din 20.05.2015 emis de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 zile. Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare”, este soluția judecătorilor de la Tribunalul Vrancea. Contestația, în cazul în care va fi făcută, va fi judecată la Curtea de Apel Galați.
Bărbatul de 72 de ani, din Unirea-Odobești, a fost trimis în judecată pentru omor la finele lunii iunie, după ce în luna mai și-a omorât soția cu sânge rece. Crima a fost comisă în noaptea de 18 spre 19 mai și s-a aflat abia dimineață, când bărbatul le-a spus polițiștilor ce a făcut. A povestit că în seara zilei de 18 mai a avut un conflict cu soția sa, care a degenerat și s-a ajuns la omor. În timp ce femeia vroia să fugă din casă, bărbatul i-a înfășurat cablul de la un prelungitor după gât și a strangulat-o. A stat toată noaptea lângă cadavru, considerând că nu are sens să mai anunțe pe cineva, pentru că era târziu și nu mai era nimic de făcut.
Potrivit informațiilor primite de la vecini la momentul crimei, între cei doi soți ar mai fi existat conflicte, motiv pentru care copiii lor, din căsătorii anterioare, nu ar fi fost de acord cu relația. Nici vecinii celor doi nu vedeau lucrurile cu ochi buni, aceștia spunându-ne, cu teamă, că bărbatul obișnuia să bea și se certa mereu cu soția, dar și cu alte persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?