Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Georgel Costache nu mai e director general la VINCON


Vincon Vrancea are o nouă structură de management din luna august după finalizarea contractului de management cu directorul general, Georgel Costache. Vincon a anunțat, printr-un comunicat, că președintele Consiliului de Administrație, Luchi Georgescu preia conducerea executivă a companiei, iar managementul operațional va fi asigurat de un Consiliu Director format din membri ai actualului top management al companiei. Potrivit comunicatului, schimbarea structurii de management a companiei face parte dintr-un proces mai amplu de adaptare la nevoile unei organizații moderne, capabile să facă față cerințelor unui business integrat 360 de grade. „Sunt sigură că noua organizare managerială va crea un climat mult mai favorabil pentru dezvoltarea business-ului Vincon. Înființarea Consiliului Director va asigura coerența în colaborarea dintre departamentele de producție și cel comercial, cu rezultat direct în creșterea vitezei de reacție și adaptarea la cerințele pieței de profil. Astfel, munca susținută, eforturile conjugate ale echipei și fluidizarea informației între factorii responsabili vor duce la o implementare mult mai eficientă a strategiei de creștere a cifrei de afaceri și a notorietății companiei”, a declarat Luchi Georgescu, președintele Consiliului de Administrație.
    Vincon a desfășurat în ultimii ani un amplu program de reconversie a peste 1000 ha de terenuri cultivate cu viță de vie din soiuri autohtone și internaționale. Cei de la Vincon spun că investițiile în echipamentele de producere a vinurilor, calitatea și diversitatea soiurilor plantate, au creat posibilitatea specialiștilor oenologi, conduși de Nicu Mateescu, directorul de vinificație, să producă vinuri medaliate la cele mai importante concursuri de profil.
    Vincon este cel mai mare producător de vinuri din România, cu o gamă de produse adresate tuturor segmentelor de consumatori. Compania deține 11 crame și circa 1.500 de hectare de viță de vie în podgoriile Odobești, Cotești, Panciu și Huși. În portofoliul de vinuri și vinarsuri Vincon se află branduri recunoscute, lideri în segmentul lor, precum Beciul Domnesc, vinarsurile Miorița și Jad, alături de branduri de vinuri super premium noi, multiplu medaliate, precum Mirabilis Machina, Rose Far Niente, Egregio, branduri noi pentru segmentul mainstream – Două Vorbe și Doi Cocoși, alături de vinarsuri nou lansate – Miorița X.O. de 25 de ani vechime și Miorița X.O. de 30 de ani vechime.

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?