Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Mașina fotbalistului vrâncean Marcel Corozanu, avariată pe litoral de tencuiala căzută de pe un hotel


Mai mulți tineri din Vrancea, printre care și fotbalistul Marcel Corozanu (FOTO), care joacă pentru echipa Sanorom Bolotești, au mers pe litoral să se relaxeze, dar au avut  o surpriză neplăcută încă de cum au ajuns la destinație. Înainte de a se caza, vrâncenii și-au parcat mașina în fața hotelului unde aveau rezervare și au plecat la plajă. Când s-au întors, și-au găsit mașina avariată de bucăți de tencuială, căzute de pe hotelul Miorița, din stațiunea Neptun. „Cazarea o făceam la ora 12.00. Între timp, am lăsat mașina lângă hotel și am fost la plajă, iar când ne-am întors, am găsit mașina avariată. O bucată din fațada hotelului a căzut și a îndoit puțin capota, mi-a spart parbrizul și a crăpat geamul lateral”, a declarat Marcel Corozanu (FOTO) pentru ziarul Telegraf.
    Când le-au cerut explicații celor de la hotel, li s-a spus că mașina nu avea ce căuta sub balcon, pe spațiul verde. Tânărul susține însă că a fost îndrumat să-și parcheze autoturismul în acel loc chiar de lucrătorii unității. „Și dacă în locul mașinii erau niște copii, sau eram noi, ne opream să bem o bere în fața hotelului și ne cădea în cap… Așa ceva nu trebuia să se întâmple”, a adăugat tânărul. Cum inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) derulau controale la hotelul Romanța, situat în apropiere, președintele ANPC, Marius Dunca a obligat conducerea hotelului Miorița să îl despăgubească pe tânăr.
    Acesta nu este primul incident de pe litoral în care sunt implicați vrânceni. Zilele trecute, două familii din Focșani, care au plătit în avans pentru cazare pe litoralul Mării Negre, au aflat când au ajuns la hotel că nu mai sunt camere. Conform agenției Mediafax, Hotelul Aida din stațiunea Saturn a fost amendat de inspectorii ANPC cu 20.000 de lei, după ce mai mulți turiști care achitaseră sejurul nu au putut fi cazați întrucât nu ar mai fi fost locuri libere, dar și pentru neregulile din bucătărie, care a fost închisă temporar. 
Mediafax scria că Oana Ilea, o turistă din Focșani, a venit cu copiii pe litoral, dar i s-a spus că nu ar mai fi camere la Hotelul Aida, deși achitase în urmă cu două luni, printr-o agenție de turism, un sejur de șase nopți, în valoare de 700 de lei. „Nu aveau inițial camere. Ne-au trimis la Hotel Caraiman, la etajul patru, fără lift, să urcăm cu copiii pe scări. Apoi ne-au dat două camere la etajul cinci la Hotel Aida, dar condițiile sunt groaznice. Am cerut minibar contracost, dar ne-au spus că nu au, în paturi nu se poate dormi pentru că sunt saltelele rupte, ies arcurile afară. Nu rămânem. Vrem să cerem banii înapoi și să ne căutăm cazare singuri pentru că așa ceva nu se poate. Am venit mereu prin agenții, nu am avut aceste probleme”, a povestit femeia.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?