Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

VIDEO și GALERIE FOTO: Comisarul şef Tomiţă Lazăr va fi ÎNMORMÂNTAT cu onoruri în ziua în care fiica sa cea mare ar fi trebuit să fie MIREASĂ


După patru zile de căutări disperate, lacrimi nesfârșite și o durere greu de imaginat, mai ales pentru familie, trupul neînsuflețit al comisarului șef Tomiță Lazăr, șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Vrancea, a ieșit la suprafață. Cadavrul a fost zărit ieri dimineață de un bărbat care lucrează la una din balastierele de pe raza satului Vadu Roșca. L-a adus la mal și apoi  a sunat la 112. Imediat, la fața locului au ajuns pompierii, dar și colegii polițistului, care l-au identificat. Apoi, cadavrul a fost dus la SML unde s-a și făcut necropsia și tot ieri, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost ridicat de familie și depus la Capela Bisericii de lângă Åžcoala 2 din Focșani. Comisarul șef Tomiță Lazăr va fi înmormântat sâmbătă, în Cimitirul Nordic din Focșani, cu onoruri militare. El va fi condus pe ultimul drum în ziua în care fata sa cea mare ar fi trebuit să îmbrace rochia de mireasă și să danseze alături de tatăl ei, care abia aștepta momentul și era tare mândru de fetele lui despre care vorbea de fiecare dată când avea ocazia.

    Trupul neînsuflețit al comisarului șef Tomiță Lazăr, înghițit duminică după-amiază de apele Siretului, după ce și-a salvat fiica de 24  de ani de la înec, a ieșit ieri dimineață la suprafață. A fost zărit în jurul orei 5.30, de un angajat al uneia dintre balastierele de la Vadu Roșca, la o distanță de mai bine de 10 kilometri de locul dispariției. Muncitorul și-a dat imediat seama că este vorba despre cel mai puternic polițist din Vrancea, despre care știa că a dispărut. Fără să stea pe gânduri și realizând că apa l-ar putea duce mai departe, bărbatul a reușit cu ajutorul unei bucăți de sfoară să aducă trupul neînsuflețit al polițistului aproape de mal și să-l asigure, după care a sunat la 112. „Noi asigurăm trecerea la un mecanic care lucrează pe taglină. Când am tras barca, deoarece fusese Siretul cam sporit, am observat o mogâldeață, când m-am apropiat, un mort. M-am lăsat cu barca după el și m-am convins. Nu aveam cum să-l trag. Am găsit o ață, cu care l-am legat de mână, apoi l-am legat de barcă și l-am apropiat de mal. Apoi l-am săltat acolo unde a fost găsit. Nu mi-a fost teamă de mort, că doar era un om, ci am avut emoții mari. Știam de caz că au trecut și elicoptere, au fost și cei de la Jandarmerie, au fost mai multe persoane care îl căutau. Nu puteam să trec cu vederea și să-l las, știam că îi fac un bine”, a povestit Grigore Ioniță, bărbatul carte a găsit trupul neînsuflețit.
    Åži un alt bărbat, Marcel Ene a văzut trupul neînsuflețit al polițistului, el precizând că stia de caz. „Paznicul trebuia să vină să mă ia de pe cealaltă parte a Siretului și l-a văzut pe apă plutind. L-a legat cu ață și l-a tras la mal. Åžtiam că e înecat, că m-a anunțat șeful de post de la Vulturu” a spus Maricel Ene.

Recunoscut de colegi

    Imediat în zonă au ajuns echipele de la ISU, care nu au încetat să-l caute de duminică încoace, dar și colegii polițistului, care l-au recunoscut. „În cursul dimineții de joi, 23 iulie a.c., în jurul orei 06.00, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112 la dispeceratul comun ISU-Ambulanță anunța că unul dintre muncitorii de la balastiera din dreptul localității Vadu-Roșca a văzut pe malul râului Siret trupul neînsuflețit al unui bărbat. Imediat a ajuns la locul indicat echipajul ISU Vrancea care se afla în zonă pentru monitorizarea cursului de apă, misiune neîntreruptă pe parcursul ultimelor 80 de ore. Astfel, a fost identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat, ale cărui semnalmente corespund cu cele ale persoanei date dispărută în seara zilei de duminică, 19 iulie a.c. Acesta a fost identificat la o distanță de aproximativ 10 km față de locul unde s-a semnalat dispariția”, a transmis căpitan Cristina Duță, de la ISU Vrancea. A fost greu, mai ales că aproape toți cei care au fost prezenți l-au cunoscut pe Tomiță Lazăr, iar unii îi erau prieteni. „L-am recunoscut pentru că îl știu de atâta vreme. A fost cumplit de greu și mi-aș fi dorit să nu-l văd niciodată așa”, ne-a spus unul dintre colegii polițistului, care a fost prezent la fața locului.
Pe Tomiță Lazăr l-a recunoscut și lt.col Vasile Isticioaia de la ISU Vrancea. „Am avut pe Siret grupe de căutare de la ISU pe tot parcursul nopții. Am primit apel pe 112 că a fost găsit de o persoană care traversează din județul Galați, de pe o parte pe alta Siretul. Noi am monitorizat toată zona și am transmis tuturor persoanelor care sunt pe râul Siret, dacă văd așa ceva, să ne anunțe la 112. A fost tras de la margine, i-am chemat pe cei de la IML. Este vorba de comisarul șef Lazăr Tomiță, l-am recunoscut inclusiv eu. ISU Vrancea transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate”, a transmis lt.col. Vasile Isticioaia.

Sicriul depus la Capela Bisericii de lângă Åžcoala 2

    După ce a fost efectuată cercetarea la fața locului, trupul neînsuflețit al comisarului șef Lazăr a fost ridicat și adus la Serviciul de Medicină Legală Vrancea pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. Din informațiile primite de la colegii polițistului, cauza preliminară a decesului ar fi „asfixia mecanică prin înec”. Tot colegii polițistului ne-au spus că vor fi trimise probe la Iași, pentru investigații amănunțite și pentru a se stabili dacă au fost și probleme la inimă. Trupul neînsuflețit a fost ridicat de la SML în jurul orei 13.00 de o rudă și un coleg de serviciu, membrii familiei nefiind prezenți nici pe Siret în momentul în care a fost găsit și nici la morgă, ei ocupându-se de cele necesare înmormântării.
    Tomiță Lazăr a fost îmbrăcat în uniformă de poliție și după ce a fost ridicat de la morgă a fost depus în Capela Bisericii de lângă Åžcoala 2. Trupul neînsuflețit va rămâne aici până sâmbătă la orele prânzului, atunci când comisarul șef va fi condus pe ultimul drum. Va fi înmormântat în Cimitirul Nordic din Focșani, cu onoruri militare, chiar în ziua în care ar fi trebuit să fie copleșit de emoțiile care îl cuprind pe orice tată atunci când își vede fiica îmbrăcată în rochie de mireasă.

„Erou este puțin spus”

    În IPJ Vrancea tristețea i-a cuprins pe toți. Toată lumea este șocată și chiar dacă a fost găsit trupul fără viață, unii dintre colegi nu cred nici acum că este adevărat. Cu toții l-au apreciat și iubit pe Tomiță Lazăr și cu toții ar vrea să-l revadă pe holurile instituției cu zâmbetu-i și veselia caracteristice. 
    Comisarul șef Victor Norocea, adjunct al IPJ Vrancea, ne-a spus ieri că nu-și poate stăpâni emoțiile, dar și că Tomiță Lazăr i-a fost un coleg de suflet. „Nu pot să-mi stăpânesc emoțiile pentru că a fost un coleg de suflet. Ne pare extrem de rău că l-am pierdut și ne rugăm la Dumnezeu să-i întărească familia. Facem toate eforturile să-i ajutăm și am găsit înțelegere la domnul primar, care ne-a ajutat cu un loc de veci pentru a fi înmormantat aici așa cum a dorit familia. Este o mre pierdere pentru noi și pentru toată lumea”, ne-a spus comisarul șef Victor Norocea, adjunct al șefului IPJ Vrancea.
    Extrem de afectat este și comisarul șef Viorel Damian, cel cu care Tomiță Lazăr împărțea biroul. Pentru el, Tomiță Lazăr este omul care a iubit necondiționat și care nu a știut ce înseamnă invidia.     „Nu există un cuvânt potrivit  pentru a face o apreciere. Îmi este cumplit de greu să intru în birou. Am intrat și am ieșit imediat, iar greul abia de acum începe. Am lucrat împreună mult timp, iar omul acesta niciodată nu te-ar fi lăsat. Era  lângă tine, iar simpla lui prezență însemna un sprijin. Nu a știut să invidieze, a iubit necondiționat  și în orice moment a lăsat de la el. Cuvintele acum nu au valoare iar durerea și pierderea sunt enorme. Nu putem crede că a plecat. De fapt el nu a plecat de lângă noi. Un erou este puțin spus. Nu știm și nimeni nu-și poate explica cum a putut să-și aducă fata la mal, pe o distanță foarte mare, el fiind numai sub apă. A făcut un efort colosal și rămâne un mister cum s-a putut doza pe o distanță atât de mare. Este un erou, un om care va rămâne mereu lângă noi. Pierderea asta nu o poate alina nimeni  și nimic și ne rugăm la Dumnezeu să-l odihnească în liniște și să-l îndrepte cu privirea spre noi să ne vegheze și să vadă că l-am iubit și îl iubim. Vom fi alături  și de familie până la capăt”, ne-a declarat comisarul șef Viorel Damian, colegul lui Tomiță Lazăr.

Nevoit să-și caute prietenul cu care a bătut țara-n lung și-n lat la competiții

    Greu a fost și este și pentru lt.col Vasile Isticioaia, coordonatorul echipei de scafandri de la ISU Vrancea. O dată pentru că trebuia să găsească o persoană dispărută și încă o dată pentru că persoana pe care trebuia să o găsească era prietenul lui cu care a călătorit la competiții. „L-am cunoscut în anul 1988 la un concurs de Atletism și Cros, atunci când lucra la București. Apoi ne-am cunoscut mai bine și ne-am apropiat când a venit în Vrancea. Am călătorit împreună la competiții, am dormit în același pat, avem prieteni comuni. Mai mult, copiii noștri  au făcut atletism împreună, iar asta ne-a apropiat și mai mult. Un om săritor, mereu glumeț, un prieten adevărat. Săptămânal îmi spunea că merge pe baltă la pescuit. Misiunea a fost foarte grea. O dată pentru că trebuia să-l găsim și apoi pentru că era vorba de un prieten. Îmi pare nespus de rău și transmit familiei îndoliate sincere ccondoleanțe”, a spus lt. col Vasile Isticioaia, coordonatorul echipei de scafandri din cadrul ISU Vrancea.

„Avea o educație aleasă”

    Prieten cu Tomiță Lazăr a fost și comisarul șef Marian Cârjică, șeful Serviciului de Investigații Criminale. Acesta ne-a spus că al său coleg avea o educație aleasă și era prieten cu toată lumea. „Eram colegi și  prieteni. Mi-a pregătit băiatul pentru Academie, din proprie inițiativă și nu doar pe al meu ci și pe ai altor colegi și nu numai. Făcea asta voluntar pentru că iubea sportul. Avea o educație aleasă și toată lumea are numai cuvinte de laudă la adresa lui. Era prieten cu toată lumea, un om extraodinar, care te ajuta în orice situație și care reușea să te facă să zâmbești indiferent de  problema pe care o aveai. Regretăm enorm că s-a întâmplat așa și transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate”, a transmis și comisarul șef Marian Cârjică.

Durere este și la Coza

Tristețe mare este și la Coza, în comuna Tulnici, acolo unde comisarul șef s-a născut și are rude. Fratele și cumnata sa au aflat din „Monitorul de Vrancea” că trupul neînsuflețit a fost găsit, iar la aflarea veștii, aceștia au scris pe paginile de Facebook „Nuuuuuuuuu”, semn că mai sperau la o minune și că nu pot accepta cruntul adevăr. Cunoscuții și apropiații au încercat să-i încurajeze lăsându-le zeci de mesaje de condoleanțe și susținere, dar nimic, nici vorbele, nici gesturile, nici nimic, nu poate alina durerea familiei, mai ales că între Tomiță Lazăr și fratele său, care este poet și scriitor, era o relație specială.
Zeci de mesaje au fost postate și pe site-ul „Monitorul de Vrancea” și pe pagina de Facebook a ziarului, foarte multă lume fiind impresionată de sfârșitul tragic al celui mai puternic polițist din Vrancea, dar și de suferința familiei. „Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace ! Sincere condoleanțe familiei ! ….un om deosebit, căruia mulți tineri, actuali studenți ai Academiei de Poliție, ai școlilor de agenți din toată țara, ai școlilor militare și lucrători în MAI și MApN îi datorează meseria și cariera prin pregătirea pe care le-a oferit-o …sunt oameni care își vor aduce aminte cu tot respectul și simpatia de domnul Lazăr Tomiță …”, a scris un cititor pe pagina web a ziarului.
Într-un alt mesaj, un cititor a scris „acum și ultimele speranțe de a mai trăi s-au risipit dureros. Rămâne doar înmormântarea creștină, dar mai ales durerea uriașă a familiei lui. Åži rămâne o mare durere și pentru noi cei care l-am cunoscut pe acest OM deosebit. Păcat, mare păcat. Eu îl cunosc de 22 de ani pe Tomiță și știu ce fel de OM era, ce fel de PRIETEN, ce fel de soț și tată era. Åži mai știu că în meseria lui era un profesionist desăvârșit, un bun coleg și un om de excepție. Să cinstim memoria acestui om rar și să fim cu sufletul alături de familia lui greu încercată. Nu te voi uita niciodată prietene bun. Odihnește-te în pace. Condoleanțe din suflet familiei”.

Zeci de ore de durere nesfârșită pentru familie și zeci de ore de căutări zadarnice

    Tomiță Lazăr a fost căutat tot timpul de când s-a sesizat dispariția și până ieri dimineață când trupul neînsuflețit a ieșit la suprafață. În total, apele Siretului, dar și malurile au fost verificate vreo 80 de ore și tot atâtea ore familia, soția, cele două fiice, dar și alte rude, nu s-au dezlipit de lângă echipele de salvare și nu s-au putut opri din plâns. S-a facut tot ce se putea face și s-a sperat până în ultimul moment, dar lui Tomiță Lazăr până aici i-a fost scris. „Încă din seara zilei când s-a anunțat faptul că bărbatul în vârstă de 53 ani a dispărut în apa râului Siret, căutările nu au fost întrerupte, punându-se în practică proceduri diferite de intervenție, în încercarea de a valorifica toate variantele posibile pentru găsirea acestuia. S-au efectuat cercetări atât pe timpul zilei, pe apă, cu bărcile din dotarea Inspectoratului pentru situații de urgență, cât și pe malurile râului, pe parcursul nopților, cu echipe mixte pedestre formate din reprezentanți ai ISU, IPJ și IJJ. De asemenea, s-a solicitat sprijin aerian, astfel că, timp de trei zile, în anumite intervale de timp, un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație a survolat zona în vederea identificării persoanei dispărute. Totodată, în vederea aprofundării căutărilor, o echipă de scafandri formată din salvatori de la ISU Brăila și ISU Vrancea au efectuat scufundări cu preponderență în zona unde s-au format ghioluri. Totodată, au fost cooptat și un echipaj de scafandri din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS) București, la misiune participând și membrii ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență Biliești, Suraia și Nănești”, a adăugat căpitan Duță de la ISU Vrancea.

De 29 de ani în slujba semenilor

    Comisarul șef Tomiță Lazăr a fost în slujba semenilor aproape 29 de ani, el devenind polițist în anul 1986. Reprezentanții IPJ Vrancea au făcut o informare cu privire la dispariția colegului lor, dar și o prezentare a carierei acestuia.
„Cu profundă tristețe și mâhnire sufletească anunțăm dispariția prematură a colegului  nostru, comisar șef de poliție Lazăr Tomiță, Åžeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. La data de 19.07.2015, aflându-se împreună cu familia pe malul Siretului, pe raza localității Biliești, după o luptă eroică cu apele învolburate ale râului și-a sacrificat viața reușind să-și salveze de la înec fiica, după ce aceasta fusese luată de ape. Un profesionist de excepție, un om de o mare noblețe sufletească, blând, modest, altruist, devotat profesiei de polițist, dăruit pe deplin familiei și țelurilor pe care le-a avut în viață, la numai 54 de ani, ne-a părăsit pentru totdeauna, lăsând în inimile și sufletele noastre un gol imens, sentimente de tristețe și regrete eterne. Acesta și-a desfășurat activitatea timp de 29 de ani în slujba apărării ordinii și liniștii publice și a drepturilor și libertăților cetățenești”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.
    Potrivit informațiilor primite de la IPJ, comisarul șef s-a născut la data de 15.07.1961 în localitatea Tulnici, județul Vrancea. Tomiță Lazăr a absolvit Åžcoala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”, Câmpina, promoția 1986, din același an fiind încadrat la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada de Asigurare a Ordinii și Liniștii Publice. Pentru merite deosebite la data de 31.12.1990 a fost trecut în corpul ofițerilor și avansat la gradul de sublocotenent. La data de 01.12.1994 a fost mutat la Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, desfășurându-și activitatea ca ofițer operativ la Biroul de Ordine Publică al Poliției Municipiului Focșani. În perioada 25.09.1998 – 15.12.2000 a lucrat ca ofițer operativ la Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea. După revenirea la Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea la 15.12.2000 a lucrat ca ofițer la Serviciul Cabinet, la Detașamentul pentru Intervenție Rapidă și Biroul de Ordine Publică al Poliției Municipiului Focșani.
    La data de 01.06.2008 a fost numit adjunct al Åžefului  Detașamentului pentru Intervenție Rapidă, iar de la 21.09.2009 a devenit șeful acestei structuri de elită din Poliția Română, funcție ocupată până la data decesului. Preocuparea continuă pentru perfecționarea profesională l-au determinat ca în paralel cu munca de poliție să urmeze cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Dunărea de jos” Galați, fiind licențiat în anul 2004.  
„Un foarte bun sportiv, colegul nostru a fost premiat an de an la etapele finale ale Campionatelor de Atletism și Cros ale M.A.I., fiind o mândrie atât pentru unitate cât și pentru familie. Ne este foarte greu să vorbim la trecut despre Tomiță, dar suntem siguri că el va rămâne în amintirea noastră prin tot ceea ce a fost și prin ceea ce a dăruit în existența sa și în semn de omagiu ne plecăm cu tristețe capetele”, au transmis colegii bravului polițist.
 
O prezență constantă în paginile Monitorului de Vrancea

    Comisarul-șef Tomiță Lazăr a fost o prezență constantă în paginile cotidianului nostru, datorită rezultatelor sale atât în munca de poliție, cât și la competițiile sportive. Pe 1 iulie 2010, Monitorul de Vrancea publica articolul „Comisarul Lazăr, priceput la aruncarea greutății” (http://bit.ly/1IkMnTb), iar pe 9 iunie 2011 – „Mai mulți polițiști vin la serviciu pe biciclete” ( http://bit.ly/1KmKYgZ). „Le-am recomandat să facă mișcare, atât pentru sănătatea lor cât și pentru pregătirea lor fizică”, spunea atunci comisarul șef  Tomiță Lazăr.
    Câteva zile mai târziu, pe 13 iunie, scriam despre „Tomiță Lazăr, polițistul cu 25 de medalii” obținute în 25 de ani de carieră (http://bit.ly/1RUvncH). Pe 11 noiembrie același an, în „Monitorul de Vrancea” apărea articolul „Mascații, spaima infractorilor” (http://bit.ly/1Ooy6VN). „Caracteristica noastră este coeziunea de grup”, ne declara comisarul șef Tomiță Lazăr, șeful Serviciului de Intervenție Rapidă.
     Pe 11 iunie 2013, scriam despre „Trei polițiști, un jandarm și un pompier, la Campionatul de Atletism și Cros al MAI” (http://bit.ly/1IkMVbK), iar pe 8 octombrie același an apărea articolul „Åžeful mascaților, printre cei mai puternici polițiști din România” (http://bit.ly/1HV0sTI).
    Un an mai târziu, pe 7 iunie scriam despre „O polițistă, un pompier și un jandarm, medaliați la Campionatul de Atletism al MAI” (http://bit.ly/1KmIBYQ), iar pe 4 septembrie 2014 – „Mascații vrânceni, la „Cupa Structurilor de Intervenție”” (http://bit.ly/1gQo9FS). A doua zi, publicam rezultatele obținute – „Mascații vrânceni, la mijlocul clasamentului” (http://bit.ly/1ejA8dj).
    Anul acesta, pe 23 mai, scriam despre „Două polițiste din Vrancea, medaliate la Campionatul de Atletism și Cros al MAI” (http://bit.ly/1KmIUD4). Alături de ele, la competiție participase și comisarul-șef Tomiță Lazăr. Puteți reciti aceste articole care vorbesc despre activitatea fostului șef de la Mascați, accesând linkurile din paranteze.
    Colectivul Monitorului de Vrancea transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace.















15 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?