Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Amenzi de până la 8.000 de lei pentru angajatorii care nu fac modificările obligatorii în Revisal, în această lună!


Până la sfârșitul acestei luni, toți angajatorii care au salariați plătiți cu salariul minim pe economie, salariu care s-a majorat de la 1 iulie a.c. de la 975 la 1.050 lei, au obligația de a raporta în Registrul de Evidență a Salariațior această creștere salarială. Potrivit legislației în vigoare, nerespectarea acestei obligații poate fi sancționată de către inspectorii de muncă cu amenzi cuprinse între 5.000 și 8.000 de lei. 
    Potrivit HG nr. 500/2011, orice modificare a salariului se înregistrează în Revisal cel târziu în ziua lucrătoare anterioară împlinirii termenului de 20 de zile lucrătoare. Există, însă, și excepții de la acest termen limită, în anumite situații. „Excepție fac situațiile în care modificările se produc ca urmare a unei hotărâri judecătorești sau ca efect al unui act normativ când înregistrarea în registru se face în ziua în care angajatorul se prezumă, potrivit legii, că a luat cunoștință de conținutul acestora”, se arată în HG nr. 500/2011.
    Termenele limită ce trebuie respectate pentru actualizarea informațiilor în Revisal sunt diferite, în funcție de documentul justificativ – act adițional sau decizie colectivă – pe baza căruia se vor opera modificările. Dacă documentul justificativ este decizia colectivă, se încadrează în situațiile de excepție amintite mai sus. În acest caz, dacă angajatorul a aflat de modificarea salariului minim atunci când a intrat în vigoare, raportarea ar fi trebuit făcută chiar pe 1 iulie.
    În cazul în care documentul justificativ este act adițional, modificarea salariului minim în Revisal trebuie înregistrată în Revisal în maxim 19 zile lucrătoare, potrivit art.17 alin.5 din Codul muncii: „Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) (printre care și salariul – n.r.) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării”. Așadar, în acest caz, termenul de transmitere a majorării salariale de la 1 iulie este 27 iulie.
    De menționat că prin HG nr. 1091/2014, de la 1 iulie s-a majorat salariul minim de la 975 de lei la 1.050 de lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 lei/ora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?