Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Rezultatele contestațiilor la Bacalaureat vor fi publicate astăzi


Rezultatele obținute de absolvenții claselor a XII-a la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, după depunerea contestațiilor, vor fi afișate în cursul zilei de astăzi, până la ora 16.00. Reamintim că au fost depuse, în total, 586 de contestații. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 259, sunt la Limba și Literatura Română. 91 de candidați au contestat notele la Matematică, 52 la istorie, 98 la Biologie, 52 la Geografie, iar restul la diferite materii. 
Înainte de contestații, procentul de promovare la Bac este de 70,4%, cu aproape 11 procente mai mult decât anul trecut. Promovarea candidaților din seria curentă este de 79,55%, iar a celor din seriile anterioare este de 29,39%. Trei candidați au obținut media 10. Aceștia provin de la colegiile focșănene Unirea, Cuza și Economic. Este vorba despre Laura Teodora Loghin, absolventă a Colegiului Național „Unirea”, Elena-Silvia Moroiu, absolventă a Colegiului Național „Al. I. Cuza”, și Valentin Petrea, absolvent al Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu”. Cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8.00-8.99.
La examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, în județul Vrancea au fost 2.627 de candidați înscriși din seria curentă și seriile anterioare. Dintre aceștia, 2.500 au fost prezenți, iar 127 au fost absenți. Un candidat a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?