Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

În Vrancea se caută confecționeri, în Norvegia antrenori de yoga și manichiuriști


Numai 136 de locuri de muncă au fost declarate zilele acestea, de către angajatorii vrânceni, ca fiind vacante. Astfel, pe lista ofertelor de muncă dată publicității de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea figurează posturi pentru: operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice, muncitor necalificat în industria confecțiilor, zugrav, dulgher (exclusiv restaurator), spălător vehicule, ambalator manual, șofer de autoturisme și camionete, manipulant mărfuri, funcționar informații clienți, analist servicii client, casier, montator pereți din gips-carton, montator tâmplărie din aluminiu și mase plastice, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, vânzător, lucrător comercial, asistent medical generalist, lăcătuș-montator, strungar universal, inginer producție, inginer de cercetare în prelucrări plastice și tratamente termice, confecționer-asamblor articole din textile, muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor și tâmplar universal.
    În țările din Comunitatea Economică Europeană sunt vacante 584 de locuri de muncă. Astfel, în Germania se pot angaja persoanele de meserie: factor poștal (2.000 euro brut/lună), agent de pază (8,50-9 euro brut/oră), comisionar (11,50 euro brut/oră), mecanic auto (10,98 euro brut/oră), operator stivuitor (1.300 – 1.400 euro net/lună), sudor MAG (10,98 euro brut/oră), aghenți pază (8,50 euro brut/oră), operator CNC (strungar/frezor), tehnician electrotehnist, tehnician electronică, tehnician electronică – service fibre laser mare putere, asamblor-montator (lucrător în producție), mecatronist, tehnician sisteme de securitate, alarmă și supraveghere (11-13 euro brut/oră), tâmplar/ dulgher, fierar-betonist, betonist, optician, manager vânzări, bucătar/ bucătar șef/ bucătar specialist (1.700 – 2.400 euro brut/lună), ospătar (1.500 – 2.200 euro brut/lună), barman (1.500 – 2.200 euro brut/lună), personal în industria gastronomiei de sistem (1.450 euro brut/lună) și asistent medical (11,22 euro/oră).
    Angajatori din Norvegia au declarat vacante posturi pentru profesor asociat în metoda elementului finit (FEM) și analiza structurilor (59.000 – 75.000 euro brut/an), coordonator de cercetare al UE în securitatea calculatoarelor (52.500 euro brut/an), leader de echipă în servicii de machiaj, coafare, cosmetică-îngrijire, înfrumusețare, masaj, personal de yoga, antrenori personali, manichiuriști. În Suedia sunt disponibile locuri pentru persoanele calificate ca: tinichigiu auto, mecanic auto și vopsitori auto, toți plătiți cu câte un salariu de 1.000 de euro net/lună.
    Și în Republica Cehă sunt locuri de muncă vacante pentru șlefuitori, pilitori (450-1.000 euro net/lună), lucrători în producție – asamblarea aparatelor de aer condiționat (3 euro/oră), operatori autoclave/asamblori (550 euro/lună), muncitor asamblare (550 euro/lună), operator (550 euro/lună), operator de producție (75-85 CZK net/oră) și lucrător în prelucrarea lemnului (350-600 euro net/lună).
    În Marea Britanie se pot angaja infirmieri (7 lire brute/oră), șoferi camion (8 lire brut/oră) și îngrijitori persoane. În Elveția este nevoie de îngrijitori copii/Au Pairs (700 CHF/săptămână), în Belgia de șoferi camion CE, în Spania de un maseur (960 euro net/lună) și în Polonia de un reprezentant vânzări (600 euro/lună).
    Această ofertă de muncă este valabilă până la data de 19 iulie. Informații suplimentare cu privire la locurile de muncă amintite pot fi obținute la telefon 0237.224.677, persoană de contact Daniela Brihoianu din cadrul AJOFM Vrancea, și la telefon 0237.230.186, persoană de contact Melania Bălescu din cadrul Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Focșani. 
Oferta de muncă din țară și străinătate mai poate fi consultată, permanent, prin accesarea următoarelor adrese: www.eures.anofm.ro; www.eures.europa.eu; www.muncainue.ro; www.anofm.ro. De asemenea, mai pot fi accesate link-urile: http://eures.anofm.ro/firstEuresJob.php; http://www.arbetsformedlingen.se/Globalmeny/Other-languages/Your-first-EURES-job.html.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?