Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

„Ajutați-mă să-mi îngrop băiatul acasă!” Este strigătul disperat al mamei tânărului vrâncean ucis în Spania


Ecaterina Sandu, mama tânărului de 24 de ani, Cornel Mereuță, ucis marțea trecută pe o plajă în Valencia, Spania, trece prin clipe imposibil de imaginat pentru orice mamă: nu doar că trăiește cumplita dramă a morții copilului său, dar nu are nici banii necesari repatrierii trupului său neînsuflețit, astfel încât să-l îngroapte creștinește acasă. Disperată, ea și soțul său fac apel la omenia fiecăruia dintre noi să contribuim cu cât putem, astfel încât să poată aduna cei peste 4.000 de euro care le sunt necesari pentru plata tuturor formalităților ce trebuie îndeplinite pentru repatriere.
Aflată în Spania, unde a plecat imediat după aflarea șocantei vești, femeia a spus că „cei de la morga de aici au spus că mai mult de 12 zile nu-l pot ține. Sunt firme care se ocupă cu tot ce trebuie, îmbălsămează, îl îmbracă, fac actele, pașaportul, sicriul, tot ce trebuie pentru repatriere, dar costă peste 4000 de euro, iar eu în clipa de față nu am decât 300 de euro toți banii. Vă rog, dacă puteți să ne ajutați, nu avem pentru tot ce trebuie și nu mai știm ce să facem”, a transmis biata mamă a lui Cornel Mereuță, care la doar 24 de ani a fost înjunghiat de o mână criminală numai pentru că a vrut să-și apere prietenul.
    Conturile în care pot fi depuși bani sunt deschise la Banca Transilvania, Sucursala Focșani, pe numele mamei, Sandu Ecaterina, astfel: în lei: RO62BTRL04001201A08021XX; în euro: RO45BTRLEURCRTOOA0802101. Totodată, cei care doresc pot lua legătura cu familia lui Cornel la numărul de telefon 0766.446.802.
     Cornel Mereuță, din Budești, comuna Cotești, a fost înjunghiat marțea trecută pe o plajă din Valencia, unde s-a organizat o petrecere. Vestea i-a șocat pe toți cei care l-au cunoscut și iubit… Distrusă de durere, mama lui a povestit că a aflat de la poliție că fiul i-a murit nevinovat, numai pentru că a vrut să-și apere prietenul. „El a fost cu niște prieteni la o fiesta, pe plaja de aici. Cineva s-a luat de prietenul lui, el a sărit să-l apere și atunci i-a fost băgat cuțitul în spate. A murit pe loc, pentru că i-a fost atinsă aorta. A fost crimă, așa ne-au spus cei de la poliție cu care am luat legătura imediat ce am ajuns”, a spus femeia. 
Potrivit presei spaniole, care a relatat evenimentul, „românul de 24 de ani s-a certat cu trei indivizi de etnie romă, după care a fost înjunghiat în spate cu un briceag și o bucată de sticlă spartă. Până acum, poliția valenciană a reușit să rețină doar unul dintre agresori. Ceilalți au fugit imediat după atac”.

   „A depus vreo 7 CV-uri. Nu l-a sunat nimeni, așa că a plecat în Spania”

    Ecaterina Sandu, mama lui Cornel, a povestit că fiul ei a plecat în Spania imediat după terminarea liceului, pentru că în Vrancea nu a reușit să-și găsească nimic de lucru. „A terminat Liceul nr. 1 cu program sportiv din Focșani și după ce a absolvit, a depus vreo șapte CV-uri, dar nu l-a sunat nimeni că ar fi interesat să-l angajeze. Așa că a venit și mi-a spus că vrea să plece și el împreună cu prietenul lui în Spania, să lucreze și a plecat în octombrie 2011. Lucra unde găsea, la portocale, la struguri, la bar, în construcții… Acum un an am fost în vizită la el și lucra la un bar. Era foarte muncitor, nu a făcut niciodată nimic rău nimănui, era liniștit, prietenos… Avea și acte pentru Spania, avea tot… Dar s-a întâmplat nenorocirea asta…”, a spus biata femeie.
    În momentul de față, Ecaterina Sandu și soțul ei nu au niciun venit sigur. Ea a spus că până în luna decembrie 2014 a lucrat la „Majestic”, în Focșani, însă a fost nevoită să renunțe la serviciu pentru că mama sa, bolnavă de cancer în stadiu terminal, avea nevoie permanentă de îngrijiri. „Făcea citostatice, era extrem de slăbită și a trebuit să fiu lângă ea. Avea cancer și a murit acum trei luni… Ne este foarte, foarte greu… Înainte, am avut ceva banuți, dar am cumpărat o casă bătrânească, pe care vroiam să o reaparăm, să lăsăm ceva copiilor noștri… Cine să se gândească la așa nenorocire… Mai avem un copil, un băiat de 17 ani, elev la Liceul nr. 4 din Focșani și am zis să le lăsăm ceva copiilor noștri, de aia am cumpărat casa. Cornel ne mai ajuta și el cu bani, cât putea… Niciodată nu ne-am fi putut gândi că se va întâmpla ce s-a întâmplat”, a spus, distrusă, mama tânărului ucis mișelește.

   „Te-am iubit prea mult și te-am pierdut”

    Pe pagina de Facebook a lui Cornel Mereuță, mesajele de condoleanțe curg fără oprire. Șocați, prietenii acestuia îndeamnă pe toți cei care doresc să aducă mângâiere familiei îndoliate, să contribuie cu bani astfel încât trupul neînsuflețit al tânărului vrâncean să poată fi repatriat și îngropat creștinește.
    „Sandu Ecaterina RO45BTRLEURCRTOOA0802101; RO62BTRL04001201A08021XX. ULTIMU LEI. BANCA TRANSILVANIA. cine vrea și poate să ajute ăsta e contul, haideți să punem o mână de ajutor să-l ducă în țară”, scrie cineva.
    „Dumnezeu a fost crud cu noi, ne-a luat un prieten bun. Off, Doamne, de ce el, tocmai el, bunul nostru prieten, offf”, scrie altcineva.
    „Dumnezeu să te aibă în pază! Vei rămâne în sufletele noastre!” a postat alt prieten. „Nu te voi uita niciodată prietene drag! Îmi pare nespus de rău că ne vom întâlni în postura asta după atâta timp! Sincere condoleanțe familiei!”, este un alt mesaj.
    „Nu se poate înțelege cât de grea e despărțirea, decât atunci când o ființă dragă pleacă de lângă noi. O cauți și nu o găsești, o strigi și nu te aude, o aștepți și nu mai vine. Ne rămâne doar amintirea și un dor nestins în inimă”, este încă un mesaj…
    „Mai ții minte când îți spuneam înainte să pleci din țară că țineam cu ardoare, ca și restul tovarășilor mei și ai tăi, să ne întâlnim în aceeași formulă pe care o formasem de ani buni, doar că acum ne întâlnim la propria ta înmormântare și doare să stau la capul sicriului tău să te văd că nu miști sau că respiri. dar așa este legea naturii, copiii tineri ai Sfântului Duh ajung pe alte culmi nebănuite și nebănuite din pricina câtorva secunde de neatenție și o frustrare de moment a făcut dintr-un extaz o agonie. Domnul să te aibe în pază camarade! din momentul în care ai plecat nimic nu va mai fi la fel. Din partea unui unic prieten de-al tău îți spun: Odihneștete-n pace!”, scrie Claudiu Predoiu.
„Te-ai stins puțin câte puțin, sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme dintre noi. Te-am iubit prea mult și te-am pierdut. Azi nu mai ești unde erai, dar vei fi întotdeauna în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace și liniște… cu multă dragoste din partea noastră nu te vom uita niciodată….. îngerii să te păzească…”, a postat Neluș Tenica.
„Nu îmi vine să cred…nu meritai să ți se întâmple asta frățioare. Dumnezeu să te odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei!”, scrie și Andreea Mădălina.
„Păcat mareeee.. Dumnezeu să-l ierte!!!!!”, a postat Marian Alali.
„Odihnește-te în pace soldatule, să își fie tărâna ușoara frate, condoleanțe familiei”, este mesajul lui Drăgan Daniel.
     „Dragi prieteni și colegi, cei care îl cunosc pe Cornel Mereuță vă rugăm, haideți să îl aducem în țară. Orice mic ajutor contează, nu ne putem lăsa un coleg și prieten pe pământ străin”, este mesajul lui Alexandru Vlaicu, fost coleg de bancă din liceu al celui ce-a fost Cornel Mereuță.

Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?