Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Atenție ce le dați copiilor să mănânce! Rotavirusul îi poate băga în spital


În sezonul cald, un alt pericol îi pândește pe copii: rotavirusul. Specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea spun că în lunile cu temperaturi ridicate, numărul îmbolnăvirilor crește simțitor, având în vedere că unele alimente se pot altera mult mai ușor decât altele. „Factorii climatici pot favoriza și transmiterea rotavirusului între oameni. De exemplu, odată cu venirea anotimpului cald, alimentele se pot altera mult mai repede, dar și apa este o problemă, iar rotavirusurile ajung la nivelul intestinului prin alimentele contaminate, mâinile murdare sau apa necorespunzătoare, astfel că șansele de transmisie a rotavirusului cresc”, spun specialiștii DSP. Aceștia atrag atenția că în lipsa imunizării, rotavirusul poate fi contractat de mai multe ori, în perioade diferite. Răspândirea acestei boli este favorizată și de locurile aglomerate sau de contactul cu obiectele contaminate, pe care virusul supraviețuiește un timp mai îndelungat.
Infectarea cu rotavirus cauzează apariția diareei. În mod frecvent, bebelușii în primele 3 luni de viață contactează acest virus, dar și cei cu vârste până în 5 ani. Drept urmare, ca metodă de prevenție, specialiștii DSP recomandă o igienă riguroasă, iar în cazul bebelușilor alăptarea o perioadă cât mai îndelungată, care are un rol important de prevenire a contactării acestui virus. „Este important ca toți părinții să știe că rotavirusul este o boală foarte contagioasă și care afectează 95% dintre copii, până la vârsta de 5 ani. Boala se transmite pe cale fecal-orală, prin contact cu obiecte infectate, dar și prin picături din secrețiile respiratorii, emanate în aerul închis al unei camere sau comunități. Rotavirusul se tratează doar în spital și în unele cazuri, mai ales la vârste mici, poate produce complicații severe. Pentru prevenirea infectării cu acest virus se recomandă dezinfectarea periodică a spațiului de joacă și a jucăriilor; izolarea cazurilor chiar și în interiorul familiei. De asemenea, alăptarea joacă un rol important în prevenirea bolii”, spun specialiștii DSP.
Simptomele acestei boli sunt: diareea apoasă, greață, vărsături, dar și febră. Specialiștii recomandă prezentarea la medic în condițiile în care copiii prezintă aceste simptome.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?