Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Lucrările de refacere a DN 2N Dumbrăveni – Jitia au fost adjudecate


Zece din cele 12 lucrări de refacere a unor sectoare din drumul național DN 2N Dumbrăveni – Dumitrești – Jitia, scoase la licitație de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), au fost adjudecate, urmând să fie demarate în maxim o lună de zile. Directorul Secției de Drumuri Naționale Vrancea (SDN), Marian Paraschiv, a declarat că după adjudecarea licitațiilor urmează întocmirea proiectelor tehnice și semnarea contractelor de lucrări. „Până în acest moment au fost adjudecate 10 din cele 12 lucrări de refacere a unor sectoare din drumul național DN 2N Dumbrăveni – Dumitrești – Jitia, care au fost scoase la licitație. Sperăm ca în maxim o lună de zile constructorii să demareze lucrările în punctele cu probleme”, a precizat Marian Paraschiv.
    CNADNR a scos la licitație mai multe lucrări de refacere a unor sectoare din drumul național DN 2N Dumbrăveni – Dumitrești – Jitia, grav afectat de alunecările de teren provocate de căderile abundente de precipitații. Este vorba de contractul de lucrări care vizează reabilitarea sectorului de drum din DN 2N, cuprins între kilometrii 44+453 – 44+600 și kilometrii 46+800 – 46+900. Practic CNADNR a scos la licitație lucrări pentru refacerea platformei DN 2N în 12 puncte. Directorul SDN Vrancea a precizat că, în prima fază, este vorba de lucrări ce vor fi executate la cele două mari alunecări de teren de la Chiojdeni – Tulburea și Jitia de Jos. „În acest moment avem trei puncte mai critice pe DN 2N. Mai exact avem probleme cauzate de alunecările de teren între localitățile Bordești și Dumitrești, dar și în punctul Tulburea din comuna Chiojdeni. Cea mai gravă situație se înregistrează în punctul Jitia de Jos unde s-a reactivat o alunecare de teren care pune în pericol circulația pe acest drum, alunecare de teren care riscă să blocheze Râul Râmnicu Sărat”, a spus directorul SDN Vrancea, Marian Paraschiv.
    Acesta a adăugat că în DRDP Iași a lansat invitația de participare prin achiziție directă pentru refacerea a încă patru puncte de pe drumul mai sus menționat.  „CNADNR a scos  la licitație și alte loturi de lucrări în așa fel încât să reușim să refacem toate aceste puncte critice existente pe DN 2N. În total sunt 12 puncte în care  DN 2N este afectat de alunecări de teren, lucrări care vor fi demarate în perioada următoare și pentru care, într-o primă fază, au fost alocați 4 milioane de lei. Urmează ca în a doua parte a anului să se mai aloce și alte sume în funcție de necesități”, a mai susținut directorul SDN Vrancea, Marian Paraschiv

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?