Punct final la ediția din acest an a Cupei Vrancei la fotbal, competiție internațională, cea mai mare din zona Moldovei, care s-a desfășurat timp de trei zile pe cele trei terenuri ale Stadionului Milcovul din Focșani. Sute de copii s-au întrecut pentru a fi cei mai buni, în ciuda căldurii excesive, dar și a oboselii acumulate pe durata celor trei zile de concurs. La finalul întrecerii, cele mai multe premii au revenit echipelor de la Juniorul București, care și-au dovedit superioritatea.
Două dintre cluburile vrâncene prezente la turneu, CSM Focșani și Prosport Focșani s-au clasat pe locul 2 la categorii de vârstă diferite, iar Progresul Focșani a ocupat locul 4 la categoria 2004. La grupa 2004, CSM Focșani a primit și două premii speciale. Sorin Preda a fost declarat cel mai bun portar al turneului, iar Teodor Åžerbănică a fost golgheterul întrecerii. „Pentru desfășurarea acestui turneu la standarde ridicate am avut și oameni care au înțeles că pot face ceva pentru acești micuți fotbaliști: Avicola Focșani, ISEH Tools Focșani, Roșca Conf, Damis Auto, Anteco Company, UMO Serv, Pit Stop. Consiliul Local Focșani și Primăria municipiului Focșani va face premierea celor care au fost pe podium”, a spus Elvis Ilaș, unul din organizatorii turneului.
Câștigătorii Cupei Vrancea la fotbal:
Grupa 2007:
– finala mare: Juniorul București – Sporting Bacău 6-5 (1-1),
– finala mică: Bucovina Suceava – Viitorul Bacău 3-4.
Grupa 2005:
– finala mare: Juniorul București I – Prosport Focșani 4-0,
– finala mică: Zimbrul Chișinău – Juniorul București II 4-0.
Grupa 2004:
– finala mare: Juniorul București – CSM Focșani 6-5 (1-1), după executarea loviturilor de departajare,
– finala mică: Progresul Focșani – Zimbrul Chișinău 0-2.
Grupa 2003:
– finala mare: Juniorul București – Zimbrul Chișinău 3-1,
– finala mică: Junior Călărași – LPS Vaslui 3-4.