Profesorul de istorie și geografie Sorin Pantelimon de la Jitia, un cronicar modern și un iubitor de tradiții de pe Valea Râmnicului, ne face o descriere a două obiective turistice din zonă.
Piatra Mâței este un monument natural spectaculos, format din ziduri uriașe și pereți verticali situate pe malul stâng al Râmnicului, la Jitia, nu departe de confluența Râmnicului Sărat cu Sărățelul. Eroziunea diferențială a desfăcut versantul într-o succesiune de ziduri ciclopice paralele ruiniforme, supuse proceselor de alterare și spălare.
Denumirea „Piatra Mâții” are următoarea legendă: « Demult, pe locurile unde se află astăzi Jitia, era o pădure mare care se întindea până la apa Râmnicului. Pe malul stâng al râului, unde se află biserica azi, era un schit de călugări. Puținii locuitori trăiau împrăștiați prin poienile munților din jur. Pe dealul de lângă schitul Jitiei se afla o stână, iar printre ciobani era și un copil de 14 -15 ani. Într-o zi, ciobănelul a scăpat caprele într-un loc plin de mărăciniș și stânci, care se termina cu o prăpastie imensă ce dădea în apa Râmnicului. Pe atunci se credea că acela este un loc periculos, deoarece noaptea se auzeau zgomote ciudate. Alții credeau că este un loc bântuit unde se făceau păreri și se fereau să treacă pe acolo. Ciobănașul, neavând curajul să se ducă la baciul stânii fără capre, s-a dus printre stânci să le caute, având în mână un toporaș. După un timp a găsit caprele, dar a fost atacat de o mulțime de pisici sălbatice. Se spune că o parte din capre ar fi căzut în prăpastie, iar băiatul rănit și speriat s-a întors într-un târziu la stână. Unii povesteau că băiatul ar fi fost lecuit de o bătrână, care l-ar fi înfășurat într-o bucată de pânză de in, îmuiată în miere de albine. Alții spuneau că ar fi murit după acea întâmplare. Tatăl băiatului a început de atunci să meșterească toporașe cu coada lungă și cine trecea pe la stână, primea unul pentru a se putea apăra de sălbăticiuni. De atunci, oamenii au denumit stâncile de lângă apa Râmnicului Pietrele Mâții, iar dealului pe care s-a aflat stâna, i-au spus Toporașul în amintirea celor petrecute».
Ansamblul natural Piatra Mâții este situat pe partea stângă a DN 2R, care face legătura între comunele Jitia și Vintileasca, la 1 kilometru de Mănăstirea Poiana Mărului și 2 kilometri de satul Pleși, unde se află alt obiectiv natural celebru – Masa lui Bucur (1145 m). Aici este prima stâmtoare a Râmnicului Sărat, care coborând de pe culmile Furului (1415m), și-a creat făgașul către șesul coborât al Siretului. Cu toate că fundamentul zonei este format din dealuri subcarpatice tinere, mișcările orogenice au împins la suprafață straturile de calcar mult mai vechi, ce se regăsesc la zi în terasele Râmnicului, pe cursul său superior. Formațiuni similare celor de la Piatra Mâții pot fi întâlnite la circa 3 kilometri în aval pe apa Râmnicului, în satul Jitia de Jos și pe culmea Dealului Roșu (944m). Aceste straturi de roci dure sunt de fapt niște resturi calcaroase, dintr-o masă mai mare care a dispărut în timp datorită eroziunii. Ele includ scoici ale unei plaje, probabil de acum 11 milioane de ani a mării preistorice Paratethys. Au forma unui zid cu o lățime 1-3 m și înălțimea generală cam de 6-7 m, dar cu maxime prin unele porțiuni de 20 de metri. Zidurile de pe Valea Râmnicului se prelungesc de o parte și de alta a râului pe kilometri întregi, ascunse din loc în loc sub pădurea seculară sau ridicându-se întocmai ca zidul de apărare al unei cetăți antice, miceniene.
Aspectul rocilor, care dă impresia unor construcții făcute de mâna omului, a dat naștere unor legende în gândirea populară, care le pune pe seama unor uriași ce au trăit pe aceste meleaguri în vremuri imemoriale, la fel ca în cazul „Pietrelor Fetii” din satul Neculele a căror legendă o redă magistral Alexandru Vlahuță în „România Pitorească”. Redăm mai jos un fragment dintr-o legendă, care pare să o continue pe cea a „Pietrelor Fetii”, ce face referire la celebrele „ziduri”: „…Dar ajungând urieșii din ce în ce mai puternici, au vrut să-l înfrunte pe Dumnezeu. Cei de prin părțile noastre s-au strâns cu toții și-au pus rămășag că, până or cânta cocoșii de ziuă, ei au să mute albia Râmnicului pe Slănic. Åži numai ce au început a căra la stânci și la pământ, bărbați, femei și copii, ridicând un baraj strașnic. Åži-au pornit apele să se umfle și mai gata să treacă râul peste munte, dincolo. Dar tocmai când mai aveau puțin, a răsunat cântecul cocoșului și deodată s-au rupt zăgazurile înecându-i pe toți… Iar de atunci, stâncile ce se ridică de o parte și de alta a Râmnicului la Piatra Mâții și Piatra Jidovului de la Jitia de Jos, poartă numele de Zidurile Uriașilor. Se spune că Dumnezeu a curățit pământul de uriași prin potop, iar asupra celor care rămâneau cu capetele afară, s-au năpustit păsările cerului și le-au mâncat. S-au dus, s-au stins de mult uriașii. Dar urmele trecerii lor pe pământ se pot vedea peste tot în munții noștri.”
