Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

GALERII FOTO: Vrancea şi-a comemorat eroii


Ziua eroilor a fost sărbătorită ieri în majoritatea localităților vrâncene. În toate municipiile, orașele și majoritatea comunelor au fost organizate slujbe religioase în memoria eroilor martiri și au avut loc depuneri de coroane. În  județul Vrancea sunt 41 de monumente dedicate eroilor neamului.


    La manifestările din municipiul Adjud au participat deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman, directori ai unor instituții locale, consilieri municipali. Manifestările au început în jurul orei 14.00 la Monumentul eroilor adjudeni, unde a fost organizat un ceremonial militar și religios. În cadrul ceremoniei au avut loc și depuneri de coroane din partea Consiliului Județean, Camera Deputaților, Primăria Adjud, Poliția Adjud, veteranilor de război și a celor două licee din localitate. „Cu respect, salut prezența la festivitatea de astăzi, a veteranilor de război din orașul nostru, care au dat dovadă de patriotism, curaj și demnitate în anii marelui conflict  mondial. Consiliul Local  și  Primăria Adjud au  hotărât ca astăzi, de Ziua Eroilor, să înmâneze o diplomă de recunoștință veteranilor de război din Adjud, ca simbol  al recunoașterii de către  comunitatea locală a meritelor și sacrificiilor din  timpul  celui de-al  Doilea Război  Mondial. Urez veteranilor de război multă sănătate și îi asigur de respectul meu pentru  viața lor demnă, care constituie pentru noi  și  generațiile viitoare un reper demn de urmat„, a spus primarul Adjudului, Constantin Armencea.
    Deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman, a declarat că prin ceea ce au făcut pentru țară, înaintașii noștri merită din plin recunoștința noastră. „În această zi în care pomenim eroii neamului românesc, nu facem decât să reamintim jertfa înaintașilor noștri pentru apărarea patriei, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român”, a spus deputatul Roman.

  
 La Panciu, manifestările au avut loc la Monumentul Eroilor din centrul orașului și au fost precedate de o paradă, condusă de Muzica Militară Focșani, de la Casa Orășenească de Cultură, pe Bulevardul Independenței, până la Monumentul Eroilor. Programul dedicat Zilei Eroilor a cuprins: prezentarea Gărzii de onoare și a Onorului militar; oficierea unei slujbe religioase de către un sobor de preoți; alocuțiunile oficialităților și ale invitaților la eveniment; ceremonialul depunerii de coroane în cinstea eroilor neamului. „Cinstirea memoriei celor care și-au dat viața pentru țară reprezintă o datorie sacră a fiecăruia dintre noi. Ei trebuie să fie mereu în gândul, inima și, mai ales, în rugăciunile noastre”, a precizat primarul orașului Panciu, Iulian Nica.

  
 Orașul Odobești a serbat ieri concomitent Ziua Înălțării, a Sfinților Împărați Constantin și Elena și Ziua Națională a Eroilor Neamului. Reprezentanții administrației publice locale, în frunte cu primarul Daniel Nicolaș, au depus coroane în semn de omagiu adus celor care s-au jertfit pentru neamul românesc. După ce preoții i-au pomenit pe eroi, elevii au adus și ei un omagiu prin recitarea de poezii, iar cei mai în vârstă și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că în oraș au mai rămas doar câțiva veterani de război care, din păcate, nu au reușit să ajungă la manifestări din cauza problemelor de sănătate. Primarul Daniel Nicolaș i-a asigurat pe odobeșteni că au în continuare sprijinul său nemijlocit și le-a transmis urări de sănătate și bucurii celor care poartă numele Sfinților Împărați. „Îmi doresc ca astăzi să ne bucurăm împreună, să ne înălțăm deasupra tuturor răutăților din jurul nostru, deasupra tuturor greutăților noastre. Astăzi vreau să vă transmit cât sunteți de importanți pentru mine, cât de mult vă apreciez și să vă transmit încă o dată că pentru mine fiecare odobeștean contează, fiecare om contează, fiecare problemă a fiecăruia dintre dumneavoastră contează, dar că sunt doar un singur om investit de dumneavoastră cu putere să vă rezolv problemele în limita puterii mele și a legii”, le-a spus Daniel Nicolaș odobeștenilor.
    După depunerea coroanelor, primarul Nicolaș a mers și la monumentul din Cartierul Unirea unde le-a mulțumit celor prezenți pentru că l-au așteptat, dar și pentru faptul că au avut încredere că lucrurile se vor îndrepta.

  

 Locuitorii comunei Cîrligele au sărbătorit, ieri, Ziua Eroilor dar și Ziua comunei. Cu această ocazie au fost organizate o serie de manifestări cultural-artistice pentru comemorarea eroilor comunei și au fost depuse coroane la monumentele închinate eroilor din cele patru sate componente ale comunei. De asemenea, au fost oficiate scurte slujbe religioase de către preoții parohi din toate cele patru sate. „Nu trebuie uitați ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisorile comuniste pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român”, a spus primarul Åžtefan Moscu.

  

 Eroi neamului au fost omagiați și la Fitionești unde a fost organizat și un ceremonial militar. Primarul comunei Măicănești a organizat, ieri, ceremoniile de comemorare a martirilor neamului, cu prilejul Zilei Eroilor. Manifestări au avut loc la monumentele din satele Măicănești și Rîmniceni. Åži Primăria Golești a organizat, ieri, la Biserica Sf. Nicolae, un parastas în memoria eroilor comunei, urmat de o depunere de coroane. De asemenea, la Golești a fost organizată prima ediție a Zilei Comunei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?